Conform unor directive noi anunțate miercuri de Departamentul de Stat, solicitanții de viză pentru studii sau pentru participarea la programe de schimb vor trebui să își seteze toate conturile de pe rețelele sociale în mod public.
De ce trebuie studenții solicitanți de viză să își facă publice conturile de pe rețelele sociale
Această schimbare permite funcționarilor consulari să acceseze liber conținutul publicat de aplicanți, în scopul identificării oricăror mesaje sau comportamente care ar putea fi considerate incompatibile cu valorile Statelor Unite. Potrivit AFP, un reprezentant de rang
Argumentul principal al oficialilor americani este necesitatea de a preveni intrarea pe teritoriul țării a persoanelor suspectate de intenții ostile: „Această verificare consolidată ne va permite să ne asigurăm că orice persoană care încearcă să intre în țara noastră este controlată corespunzător”.
Citește și: Apar noi reguli pentru obținerea vizelor în America: Anunțul făcut de Ambasada SUA în România
Noua măsură survine după o decizie a secretarului de stat Marco Rubio, care a suspendat, spre sfârșitul lunii mai, toate programările pentru vize de studiu, până la finalizarea noilor norme de verificare. Decizia se înscrie în linia politică promovată de președintele Donald Trump, care, încă de la începutul celui de-al doilea mandat, a emis un decret menit să înăsprească controalele la graniță pentru toți cei care solicită acces în SUA.
Conform acelorași directive, autoritățile americane urmăresc identificarea persoanelor cu „atitudini ostile față de cetățenii, cultura, guvernul, instituțiile sau principiile fundamentale” ale Statelor Unite. Verificarea conturilor sociale devine astfel o unealtă centrală în procesul de selecție a celor care primesc sau nu dreptul de a studia în America.
Tinerii care solicită vize vor fi evaluați în funcție de eventualele activități considerate antisemite
În ultimele luni, administrația Trump a adoptat un ton tot mai critic la adresa mediului academic. Au fost retrase mii de vize și s-au inițiat procese împotriva unor instituții prestigioase precum Harvard, considerate a fi prea permisive cu opiniile politice ale studenților lor. De asemenea, autoritățile au interzis intrarea în țară a unor tineri implicați în proteste legate de conflictul din Gaza, considerându-i un potențial risc pentru securitatea națională.
Marco Rubio s-a poziționat ferm în sprijinul acestor măsuri, declarând în repetate rânduri că sistemul american de acordare a vizelor nu trebuie să tolereze accesul celor care contestă valorile pe care se fundamentează societatea americană.
Citește și: Noi inițiative americane vizează o mai bună apărare împotriva atacurilor cibernetice
În aprilie, Departamentul Securității Interne a introdus o componentă suplimentară în analiza cererilor de viză.
Astfel, solicitanții sunt evaluați și în funcție de eventualele activități considerate antisemite. Descoperirea unor astfel de activități în mediul online poate conduce direct la respingerea cererii.Prin această serie de modificări, autoritățile americane transformă spațiul digital într-un criteriu esențial de eligibilitate pentru studenții internaționali, introducând, pentru prima dată, condiția explicită ca intimitatea online să devină complet vizibilă în fața statului.