Socant! O eleva din Galati si-a facut o retea de prostitutie. Cum a inceput si la ce s-a putut ajunge depaseste orice inchipuire

O adolescentă de 14 ani a şocat opinia publică, după ce s-a gândit să scape de sărăcie punând pe picioare o vastă reţea de prostituţie, din care făceau parte, la un moment dat, zeci de persoane.

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat, pe 14 mai, verdictul definitiv în cazul Simonei Ulmaru, care a organizat o vastă reţea de prostituţie, racolând tinere şi minore în cluburi şi pe Facebook, potrivit adevarul.ro.

Judecătorii i-au aplicat adolescentei, acum în vârstă de 19 ani, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni pentru proxenetism.

Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de Mihaela Ionela Jugănaru, o minoră implicată în reţeaua de prostituţie pusă pe picioare de Simona Ulmaru, care avea atunci tot 14 ani. Alte patru persoane, Petrică Stan, Vasile Seserman, Ion Zorilă şi Antoaneta Florica Jugănaru, au primit câte trei ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, şi au fost trimişi să se reabiliteze, prestând între 70 şi 80 de zile de muncă neremunerată, la Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi sau la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.

Citeste si: Cu cinci zile înainte de nuntă, o femeie şi logodnicul ei au fost chemaţi de copii la o discuţie. Li s-a facut rau cand au aflat: "Vrem sa anulam nunta"

Decizia instanţei nu este definitivă.

Pentru că trăia în sărăcie, Simona Ulmaru s-a gândit la o modalitate de a face într-un mod facil rost uşor de bani. În 2014, era elevă în clasa a VII-a şi trecea pe la ore doar atât cât să nu rămână repetentă. În rest, viaţa ei se derula „la firmă”. Aceasta era denumirea de cod prin care Simona Alexandra Ulmaru (acum în vârstă de 19 ani) denumea ”afacerea” în care ademenea fete de vârsta ei pentru practicarea prostituţiei.

”Cumva trebuia să fac rost de bani. Aşa mi-a venit ideea”

Crescută doar de mamă, într-o încăpere modestă, închiriată de la Primăria Galaţi într-o casă veche, naţionalizată, Simona a vrut mereu mai mult de la viaţă. Interogată de anchetatori în legătură cu împrejurările în care a decis să devină, probabil, cel mai tânăr proxenet din România, fata a recunoscut, cu seninătate, că suferea mult pentru că alţii copii aveau bani, iar ea nu.

prostitutie

Citeste si: Ai nevoie de ochelari? Urmăreşte acest video şi testează-ţi vederea

Vezi cele mai noi Stiri Kanal D

 

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setări confidențialitate