Sfântul Maslu, cea de-a șaptea Sfântă Taină este speranța celor bolnavi

,
Sfântul Maslu
Sfântul Maslu

Sfântul Maslu, ce trebuie să știm despre această mare taină a creștinilor. Nici nu ne dăm seama cât de folos ne poate fi.


In articol:

Dar ce înseamnă, de fapt, Sfântul Maslu? Biserica Ortodoxă are șapte mijloace de împărtășire a harului, necesare oricărui creștin pentru mântuire, numite Taine. Acestea sunt: Taina Botezului, a Mirungerii, Pocăinței, Împărtășaniei, Preoției, Nunții și Maslului. Sfântul Maslu, cea de-a șaptea Sfântă Taină, este căutat de credincioși atunci când trupul are nevoie de sănătate iar sufletul de întărire și iertare de păcate.

Sfântul Maslu, cea de-a șaptea Sfântă Taină este speranța celor bolnavi

Sfântul Maslu este o slujbă specială, săvârșită de șapte, cinci, trei sau doi preoți. În cadrul acesteia se sfințește untdelemn curat și se rostesc rugăciuni de către fiecare preot în parte, până se împlinește de șapte ori. În vremea slujirii se aprind șapte lumânări care simbolizează cei șapte Îngeri Mari care stau înaintea Tronului Dumnezeirii.

Taina Sfântului Maslu se săvârșește ori de câte ori este nevoie, dar de obicei în zilele de post ale săptămânii (luni, miercuri, vineri) precum și în toate posturile de peste an, precum și în Săptămâna Patimilor, marți, miercuri și joi.

Iată ce trebuie să știe orice creștin, care vrea să apeleze la Sfântul Maslu. Citește în continuare, în Revista Avantaje.

 

Citește-ne pe
Citește și:

Ediție Specială a Știrilor Kanal D de Ziua Națională a României – „Neam Unit"

Meniu festiv de Ziua Națională pentru fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, în pușcărie: Ce au pregătit bucătarii pentru deținuții de la Jilava

Scandalos! Artistul român care l-a atacat pe Măruță, live la Pro TV: Aș vrea o aventură cu soția ta, Andra Măruță

Cristina Dorobanțu a făcut anunțul: Cine este cuplul câștigator de la "Puterea dragostei" în această lună

Live Stream Online "Bravo, ai stil! Celebrities" - Editia de sambata, 28 noiembrie - VIDEO. Concurentele au pregatit tinute incediare, pentru o noua seara-concept


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies