Serialul turcesc „O nouă șansă” ajunge la final. Când va fi difuzat ultimul episod și ce serial va începe

Autor: Cristina Mocanu

Când va fi difuzat ultimul episod din serialul turcesc „O nouă șansă”

Sursa: sursă Kanal D România

Serialul turcesc „O nouă șansă” se apropie de final. Kanal D va difuza din 30 martie o nouă dramă.

Serialul turcesc „O nouă șansă”, difuzat la Kanal D, se apropie de final, iar ultimul episod urmează să fie difuzat pe data de 27 martie. După încheierea poveștii, postul va aduce în program o nouă producție turcească. Din 30 martie, publicul va putea urmări serialul „Ai nimănui”.

Ultimul episod din „O nouă șansă”, difuzat pe 27 martie

Serialul „O nouă șansă” a cucerit publicul din România din prima clipă, aceștia fiind acaparați de povestea de iubire dintre Songul si Sadi.

Serialul a adus cu el intriga plină de răsturnări de situație, jocul impecabil al actorilor, precum și emoțiile personajelor în fața publicului românesc.

Producția spune povestea lui Sadi Payaslı, interpretat de Ertan Saban, personajul care a fost infractor, trăiește acum sub o altă identitate și încearcă să ducă o viață diferită. După ani, el o reîntâlnește pe Derya, rol interpretat de Ozge Ozberk, fosta mare dragoste din adolescență.

Sadi este profesor de geografie la un liceu unde cinci foști delincvenți încearcă să se reintegreze și să ducă o viață normală, iar personajul său nu știe că unul dintre acești tineri este chiar fiul său, rezultat din relația pe care a avut-o cu Derya.

Derya este mamă singură și încearcă să își crească fiul și să îl țină departe de greșeli, dar, de-a lungul timpului, tânărul se lovește de numeroase probleme.

Astfel, ultimul episod al serialului va fi difuzat pe 27 martie, lăsând locul unei noi producții care promite să fie la fel de interesantă.

Serialul „Ai nimănui”, noua producție difuzată de Kanal D

După finalul serialului „O nouă șansă”, Kanal D aduce în grilă o altă producție turcească și anume serialul turcesc „Ai nimănui”, care va putea fi urmărită începând cu data de 30 martie, de luni până vineri, de la ora 20.00.

Citește și: Naomi de la Casa iubirii, anunț trist după despărțirea de Dorobanțu: „Am plâns toată ziua.”

Citește si: Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor

Serialul spune povestea a șase frați rămași singuri după moartea părinților, iar personajele principale sunt Azize, Cemo, Zeliha, Fidan, Samet și Balım.

Viețile lor se schimbă într-o singură noapte, după moartea părinților, când rămân fără sprijin și trebuie să se descurce singuri. Singurul lucru care îi ține împreună este promisiunea că nu se vor despărți niciodată.

Citește și: “Ai nimănui”, o poveste despre triumful iubirii fraterne în faţa încercărilor vieţii, va cuceri telespectatorii, din 30 martie, la Kanal D! Şase fraţi rămân singuri pe lume şi intră în vârtejul luptei pentru supravieţuire

În centrul poveștii se află Azize, sora mai mare, care își asumă responsabilitatea pentru ceilalți frați și încearcă să țină familia unită, iar acțiunea arată diferența dintre viața pe care copiii o aveau în satul Mardin și realitatea cu care se confruntă după ce ajung în Istanbul, unde sunt nevoiți să lupte pentru supraviețuire.

Serialul „Ai nimănui” aduce în distribuție actori cunoscuți publicului din România.

Astfel, din distribuție fac parte Reha Özcan, cunoscut pentru rolul din „Doctorul minune”, Sacide Taşaner („Ramo”, „Fatmagül”), Bilge Can Göker („Fata de la fereastră”, „Destăinuiri”, „Hercai”) și Duygu Karaca („Fiica ambasadorului”, „Mă numesc Zuleyha”).

De asemenea, distribuția este completată de Süreyya Kilimci, cunoscută din serialul „Gülperi”.

Noul serial va intra în grila Kanal D din 30 martie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 20.00, după încheierea producției „O nouă șansă”.

 


Casa Iubirii