Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 31 decembrie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Cuvioasă Melania Romana.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 31 decembrie!
Calendar ortodox 31 decembrie 2025
Sărbătoare 31 decembrie. Sfânta Cuvioasă Melania Romana este sărbătorită în fiecare an pe data de 31 decembrie în calendarul ortodox.
Sfânta Cuvioasă Melania Romana a trăit în perioada în care se afla pe tron împăratul Honorius, fiul lui Teodosie cel Mare. Aceasta s-a născut într-o familie nobilă, bogată și influentă. Încă de la o vârstă fragedă Sfânta Cuvioasă Melania Romana și-a dorit să rămână fecioară și să se închine Domnului, urmând exemplul bunicii sale, care s-a retras într-o mănăstire de maici.
Părinții Sfintei Cuvioase Melania Romana își doreau nepoți, astfel încât să le moștenească averea, motiv pentru care au căsătorit-o pe tânără de la 14 ani.
După aceste două pierderi uriașe suferite, Sfânta Cuvioasă Melania Romana a considerat că Dumnezeu o pedepsește pentru că nu a urmat calea bunicii sale.
Sfânta Cuvioasă Melania Romana a mai suferit o pierdere dureroasă, tatăl acesteia trecând la cele veșnice. După acest moment, Sfânta Cuvioasă Melania Romana s-a mutat într-o reședință de la țară, acolo unde trăia în post și rugăciune. În acel loc, Sfânta Cuvioasă Melania Romana avea grijă de cei bolnavi și pe cei străini.După o perioadă, Sfânta Cuvioasă Melania Romana a vândut tot ce avea. O parte din suma câștigată a împărțit-o bisericilor și mănăstirilor din Cartagina. Cu restul banilor câștigați, tânăra a plecat cu mama ei, dar și cu soțul ei, în Africa, acolo unde au viețuit timp de șapte ani. În continuare, cei trei au mers în Alexandria, ajungând, în final, în Ierusalim.
În Ierusalim, cei trei au zidit o biserică în care au adus moaștele Prorocului Zaharia și o mănăstire de maici.
Sărbătoare 31 decembrie
Acatistul citit către Sfânta Cuvioasă Melania Romana, sărbătorită pe 31 decembrie în calendarul creștin
O, Sfânta Cuvioasă Melania, ceea ce din dragoste pentru Hristos te-ai lepădat de toată dezmierdarea și robia trupului și ai ajuns să fii împreună cu Cel pe Care cu osârdie L-ai iubit, îndrăzneala aflând către dansul, caută spre cei care cu umilință și cu evlavie aleargă la al tău sprijin și nu trece cu vederea această puțină rugăciune a noastră, a nevrednicilor păcătoși.
Mijlocește Sfânta, pentru noi cei îngreunați și slăbănogiți de mulțimea ispitelor și frământărilor acestui veac mai înșelător și mai primejdios ca oricând, că Domnul Dumnezeu să ne întărească cu putere de sus a purta crucea suferinței până la sfârșit, să ne păzească de toată înșelăciunea și viclenia vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, să ne lumineze mintea a petrece neabătuți de la calea adevărului și de la voia Să, să ne călăuzească pașii pe drumul spinos și strâmt al mântuirii, picurând în inimile noastre din izvorul nesecat al darurilor sale lacrimile purificatoare ale pocăinței, duhul smereniei, al răbdării, și al blândeții, duhul purificării și al dreptății, aprinzând în noi văpaia mistuitoare a dragostei care arde toți spinii patimilor noastre, pregătind astfel sufletul a intră în împărăția cea veșnică a odihnei și a bucuriei nesfârșite.
Roagă pe Domnul, Sfânta, să păzească Biserica Să întreagă și nevătămată de toate eresurile și schismele luminându-I pe conducătorii noștri să stea neabătuți pe temelia adevărului, purtând mai departe Tezaurul Ortodoxiei fără frică și alunecări datorate slăbiciunilor noastre.
Nădăjduim ca prin rugăciunile tale fiind izbăviți, să-l slăvim și noi împreună cu ține pe cel în Treime închinat Tatăl și Fiul și Sfântul Duh acum și pururea și în vecii nesfârșiți. Amin.