Șapte persoane au fost reținute la Cluj, după ce o ambulanță a fost atacată și lovită cu bâte și topoare. Mărturiile cumplite ale ambulanțierilor

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 10 aug 2026, 10:33

Trei persoane au fost reținute, după ce o ambulanță a fost atacată și lovită cu bâte și topoare

Sursa: Captură Observator

Legenda „ambulanței negre”, despre care circulă de zeci de ani povești că ar răpi copii pentru a le fura organele, a dus la un atac grav în județul Cluj.

Potrivit informațiilor transmise de Observator, un echipaj medical care se întorcea de la un caz a fost atacat pe o șosea din zona Recea-Cristur de mai multe persoane. Ambulanța, care transporta un pacient, a fost blocată de mai multe mașini, iar agresorii au început să arunce cu pietre și să lovească autospeciala cu bâte și topoare.

Citește și: Sfârșit tragic pentru un bărbat de 33 de ani pe DN67, în Vâlcea. Un autoturism și un TIR s-au ciocnit violent

Cum s-a petrecut totul

Echipajul fusese solicitat pentru un caz în localitatea Recea-Cristur. Pe drum, cadrele medicale au cerut indicații unor tineri pentru a găsi adresa. Tinerii le-ar fi spus apoi părinților că au fost opriți de o presupusă „ambulanță neagră”. Fără să știe că în jurul lor se construia o poveste falsă, medicii și-au continuat misiunea.

La întoarcere, însă, situația a escaladat.

Cu pacientul în ambulanță, echipajul s-a trezit cu mai multe mașini care îi blocau drumul. În scurt timp, oamenii au început să lovească autospeciala.

„Amândouă mașinile au blocat în față. El a apucat să întoarcă. De ne bloca față-spate, ne omora! S-au dat toți jos din mașină cu pari, cu topoare. Ei au ajuns lângă ambulanță și au început să lovească mașina cu parii, cu topoarele.

Pe partea lui, unul dintre ei au aruncat din nou cu, acum știu să vă spun că cu o piatră, pentru că am găsit-o sub mine", este mărturia medicului de pe ambulanța atacată.

Echipajul a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Salvatorii susțin că au încercat inclusiv să oprească la două secții de poliție din zonă, însă nu ar fi găsit pe nimeni.

Citește și: Mădălina Apostol, partenera de viață a lui Nick Rădoi, s-a stins din viață! Cum s-a întâmplat tragedia

Citește si: Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

Ulterior, polițiștii au intervenit, iar mai multe persoane din localitatea în care a avut loc incidentul au fost duse la audieri la Poliția Dej.

Potrivit Observator, toţi cei 7 indivizi care au fost în spatele atacului au fost reţinuţi pentru 30 de zile.

Șoferul ambulanței, transportat la spital

Șoferul autospecialei a fost grav vătămat în zona ochilor.

„A intrat în sala de operaţie cu mine de urgenţă şi a pus aproximativ nouă fire pe cornee. Sunt oarecum cu vederea afectată”, a declarat Florin Cîmpean, ambulanţier.

Atacul nu a avut doar consecințe asupra victimelor. Ambulanța era una nouă, iar distrugerea ei poate afecta capacitatea serviciilor medicale de a răspunde altor urgențe.

„Acei 12-13 pacienți critici o să aibă întârzieri sau o să fie transferați pe alte mașini. Vă dați seama că era vârful de lance acolo, în Dej. Ar trebui să fie făcut ceva cu această dezinformare și știu că este acea lege a dezinformării. Mi se pare că ne-am întors puțin în secolul al XVI-lea”, a declarat Horia Simu, directorul Serviciului de Ambulanță Cluj.

O legendă veche de peste șase decenii

Povestea „ambulanței negre” nu este nouă. Legenda urbană își are originile în Europa de Est, încă din anii 1960. În forma sa inițială, mitul vorbea despre o Volga neagră care ar fi fost folosită pentru răpirea copiilor. De-a lungul deceniilor, povestea s-a transformat și s-a adaptat diferitelor perioade și contexte. În România, una dintre variantele cele mai răspândite susține că persoane aflate în ambulanțe sau mașini negre ar răpi copii pentru a le preleva organele.

„A venit fugind acasă și a zis că ne fură copiii. Toți copiii au fost pe drum. Să le ia organele din ei”, a mărturisit mama unui suspect.

Autoritățile trag un semnal de alarmă

Atacul asupra ambulanței a atras și reacția imediată a autorităților. Ministerul Sănătății a transmis că astfel de incidente sunt alimentate de speculații și informații false și a condamnat violența îndreptată împotriva personalului medical.

„Acest lucru este total inadmisibil. Noi, la nivelul ANCOM și la nivelul CNA, am ridicat aceste probleme și la unele situații s-au luat măsuri. Se pare că continuă să aibă impact minciunile”, a declarat Raed Arafat, şeful DSU.

 


Casa Iubirii