Marjane Satrapi, scriitoarea iraniană stabilită în Franța, a devenit celebră la nivel internațional prin capodoperele sale: romanul grafic și filmul de animație „Persepolis”.
Cine a făcut anunțul decesului lui Marjane Satrapi
Vestea decesului artistei a fost dată de familie și apropiați, care au transmis că aceasta și-a găsit sfârșitul la puțin peste un an după pierderea soțului său, Mattias Ripa.
Originară din Iran, Marjane Satrapi a plecat în Europa la începutul anilor '90. Decizia a fost luată de părinții săi, care au dorit să o ferească de constrângerile impuse de regimul instaurat după Revoluția Islamică din 1979.
Experiențele trăite de regretata scriitoare în copilărie și adolescență au fost sursa de inspirație a „Persepolis”, opera care a consacrat-o la nivel mondial. Povestea autobiografică despre viața într-un Iran aflat sub conducerea ayatollahului Ruhollah Khomeini a fost ulterior transpusă într-un film de animație premiat în 2007 cu Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes, realizat împreună cu regizorul Vincent Paronnaud.
Colaborarea dintre cei doi a continuat și cu „Chicken with Plums”, o altă adaptare după una dintre lucrările semnate de Satrapi.
Citește și: Culiță Sterp a dat o veste neașteptată, în mediul online! Artistul nu s-a putut abține: „S-au despărțit...”
Prin ce alte lucruri s-a remarcat Marjane Satrapi
După succesul obținut în animație, artista și-a extins activitatea în cinematografia live-action. Aceasta a debutat cu pelicula „Gang of the Jotas”, iar mai târziu a ajuns la Hollywood, unde a regizat „The Voices”, film în care au jucat Ryan Reynolds și Gemma Arteron.
Printre proiectele importante din cariera sa se numără și „Radioactive”, lungmetrajul dedicat vieții celebrei cercetătoare Marie Curie, cu Rosamund Pike în rol principal.
Marjane Satrapi s-a făcut remarcată și prin implicarea sa civică. Aceasta a criticat autoritățile de la Teheran și a susținut public drepturile femeilor iraniene. În timpul protestelor generate de mișcarea Woman Life Freedom, scriitoarea a organizat acțiuni de solidaritate în Franța și a condamnat represiunile împotriva manifestanților.