România este îndoliată! S-a stins din viață scriitorul Ion Zimbru

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 18 apr 2026, 16:00

Ion Zimbru s-a stins din viață

Sursa: Facebook Filiala Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România/ Arhivă

Scriitorul Ion Zimbru s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani. Acesta a fost un om de cultură foarte apreciat.

Ion Zimbru a fost o personalitate de referință în cultura română. Acesta a fost fondator și membru al cenaclului literar „Noduri şi Semne” din Galaţi şi redactor-şef al revistei literare Boema din 2009.

Cine a fost Ion Zimbru

Regretatul scriitor s-a născut pe data de 1 septembrie 1952, în satul Zimbru, din comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi. 

Din septembrie 1998, Ion Zimbru a făcut parte din Uniunea Scriitorilor din România, iar în decembrie 2014 acesta a câștigat Premiul „Opera Omnia”, acordat de Filiala Sud-Est a Uniunii.

„A trăit mereu cu un picior în poezie şi celălalt într-o realitate pe care o găsea, deseori, insuficient de bine scrisă. Ne-a avertizat, cu harul inconfundabil, că misiunea lui aici a fost una… atipică: „…iar eu am rămas dator pentru că sunt un soldat defect,/ o ţintă prăfuită şi lăsată fără cauză…/ şi care nu ştie să moară!” Se pare că până şi „soldaţii defecţi” îşi găsesc, într-un final, permisia. 

Citește și: Vlăduța Lupău, în doliu! Bunica artistei s-a stins din viață: „Am rămas fără ultimul bunic pe care l-am avut!”

Citește si: Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

Deşi el susţinea că nu ştie să moară, noi ştim mai bine: un poet nu moare niciodată de-a binelea, ci doar se mută definitiv între coperţi infinite.

Îţi mulţumim pentru că ne-ai „împuşcat” cu metafore atât de reuşite. Rămânem noi aici, datori cu o lectură atentă şi cu un pahar ridicat în cinstea celui mai talentat soldat fără cauză pe care l-a avut literatura şi filiala noastră. Rămas bun, Ion Zimbru!”, a scris Filiala Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România, într-o postare publicată pe Facebook, în memoria regretatului scriitor.

Citește și: România este îndoliată! S-a stins din viață realizatorul de radio Emil Buruiană

Când și unde va fi înmormântat Ion Zimbru

În aceste momente, trupul lui Ion Zimbru se află la Biserica Sfântul Ilie, din Micro 19, iar funeraliile lui vor avea loc luni, 20 aprilie, la Cimitirul Ștefan cel Mare. Slujba de înmormântare va începe în jurul orelor 13:00-13:30.

„Ion Zimbru este depus la Biserica Sf. Ilie din Micro 19; cina va fi duminică seara; înmormântarea va fi luni, la Cimitirul din Ștefan cel Mare la ora 13:00-13.30”, a mai transmis Filiala Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România, în postarea făcută pe Facebook.

 


Casa Iubirii