Ediția de vineri a emisiunii Casa Iubirii a adus noi tensiuni între concurenți. O discuție aparent banală a stârnit reacții neașteptate. Theodora a fost deranjată de apropierea dintre Robert și Diana, dar înainte de toate a vrut să lămurească situația și să afle, exact, ce are Robert de spus.
Theodora geloasă pe apropierea dintre Robert și Diana
În ediția de vineri din Casa Iubirii, Theodora i-a reproșat lui Robert că acesta a discutat cu Diana, cu o zi în urmă și că părea mai fericit decât atunci când vorbea cu ea.
Concurenta a vrut să afle cum a decurs discuția dintre cei doi, iar Robert a încercat să clarifice situația: „Discuția a fost, nu știu, una bazată, nu știu, poate și puțin pe glume, să zic așa.”
„Am înțeles că s-a părut ca și cum voi doi erați mai fericiți decât când aveam noi doi o discuție. Eu nu m-am uitat așa că, chiar întreb să știu.”
„Ne cunoaștem de mai mult timp.” a intervenit Diana, în timp ce Robert a explicat că a vrut doar să o ajute pe concurentă să depășească un moment dificil.
„E ceva normal. Nu a fost o discuție mai fericită, mai frumoasă, să zic așa. Doar că am preferat să mai glumesc ușor cu ea, mai ales că am văzut-o cu o stare mai puțin bună, să o scot din acea stare pentru că nu se putea vorbi foarte ok cu ea, având în vedere că avea o stare foarte neplăcută. Zic eu că a ajutat-o discuția de ieri.” a adăugat Robert, iar Diana a confirmat acest lucru.
Pentru a elimina orice suspiciune, Robert a întrebat direct: „Ai simțit ceva amoros din partea mea ieri?”, iar Diana a răspuns negativ.
Cum a încercat Robert să liniștească tensiunile acumulate între Theodora și Diana?
Dialogul a continuat cu intervenția celorlalți concurenți. Georges a observat că Diana pare mai veselă după discuția cu Robert și a vrut să știe dacă i-au fost create speranțe, dar concurenta a negat și a spus că nu își mai face speranțe punctând faptul că se bucură pentru Robert și Theodora: „Mă bucur că îi place de ea cu adevărat și sper să se împlinească ceva frumos între ei doi.”
Robert a încercat să o liniștească și pe Theodora, precizând că între el și Diana a fost doar o discuție colegială. De asemenea, Emanuel a vrut să afle dacă acest lucru o deranjează, însă Theodora a negat.
Citește și: Cum arăta Theodora înainte să intre în „Casa iubirii”! Ce meserie are concurenta care își caută jumătatea
Situația a devenit tensionată în momentul în care Robert a făcut o observație despre comportamentul din ultima vreme a Dianei: „E mai atentă cu vocabularul și totodată o văd și pe ea mult mai lejeră și nu o mai văd atât de pornită pe Theodora cum era zilele trecute”, afirmație care a stârnit reacția Dianei: „Cum adică eram pornită pe Theodora, stai un pic.”
Theodora a intervenit și ea, amintind de o discuție anterioară: „Aveai multe remarci și chiar voiam să adresez situația asta cu cuvântul pe care l-ai spus ieri că sunt vulgară”.
Diana a răspuns: „Am explicat ieri, nu cred că este cazul să mai explic și azi. Nu îmi place să vorbesc pe același subiect de zece ori.”
Emanuel a încercat să calmeze situația, iar Diana și-a cerut scuze pentru afirmația făcută, explicând că termenul folosit are o altă conotație în Moldova comparativ cu România.
În final, Robert a precizat că atunci când spune că este atras de o femeie finuță se referă la comportament acesteia, nu la aspectul fizic. De asemenea, Theodora a ținut să puncteze faptul că nu este deranjată de faptul că Robert discută uneori cu Diana pentru că a înțeles ce simte acesta pentru ea și că discuțiile dintre cei doi sunt strict colegiale.
Rămâne de văzut cum vor evolua relațiile dintre cei trei concurenți în edițiile următoare ale emisiunii Casa Iubirii, difuzată atât pe TV la Kanal D, dar și live online pe kanald.ro.