RO-Alert de vreme rea în 36 de județe. Ciclonul polar a ajuns în România

Autor: Cristina Mocanu

RO-Alert de vremea rea în românia!

Sursa: shutterstock.com

Un ciclon polar a pătruns în România și afectează 36 de județe. Raed Arafat avertizează populația prin mesaje RO-Alert.

România se confruntă cu un val de vreme extremă, la începutul lunii ianuarie 2026. Un ciclon polar aduce ninsori persistente, vânt puternic și temperaturi negative în mare parte din țară. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert în 36 de județe, iar Raed Arafat a anunțat că situația rămâne sub monitorizare permanentă.

Ciclonul polar aduce cu el iarnă severă în 36 de județe

După o perioadă mai lungă cu temperaturi peste normalul perioadei și precipitații reduse, regimul meteorologic s-a schimbat brusc.

Specialiștii AccuWeather anunță că iarna severă va persista câteva zile și va afecta un număr mare de județe.

Ninsorile vor fi persistente și se pot depune rapid, formând un strat consistent de zăpadă, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului, iar ghețușul și poleiul vor crea probleme serioase pe drumuri și trotuare. Traficul rutier, dar și transportul feroviar și aerian pot fi afectate în mai multe zone ale țării.

Citește și: Prognoza meteo pentru marți, 6 ianuarie 2026. Meteorologii ANM anunță precipitații mixte și ger

Potrivit autorităților, patru județe se află sub cod portocaliu: Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara și Mehedinți, iar alte 32 de județe sunt sub cod galben. Situația este dinamică, iar avertizările meteo pot fi actualizate în funcție de evoluția fenomenelor.

Raed Arafat a explicat că, deși nu este prevăzută o agravare semnificativă, autoritățile sunt pregătite să intervină rapid acolo unde este nevoie.

Grupurile operative sunt activate la nivel local, dar și la nivelul DSU și IGSU, conform procedurilor.

Au fost lansate mesaje RO-Alert

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat că vremea rea a provocat deja probleme în mai multe județe. În Alba, aproximativ 10.000 de persoane au rămas fără curent electric, iar în Hunedoara, alte 5.000 de persoane au fost afectate. În Alba, peste 8.000

de locuitori au rămas temporar și fără apă, însă situația a fost remediată complet.

Citește și: Naomi de la Casa iubirii, anunț trist după despărțirea de Dorobanțu: „Am plâns toată ziua.”

Citește si: Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor

Potrivit wowbiz.ro, Raed Arafat a precizat că, la un moment dat, peste 90.000

de utilizatori din țară erau fără energie electrică, însă numărul este în scădere. Pentru gestionarea situației, au fost trimise generatoare de mare capacitate din județele limitrofe, alături de cele puse la dispoziție de companiile de electricitate. Nu toate zonele au putut fi conectate la generatoare, din motive tehnice, însă alimentarea cu apă a fost restabilită complet.

În acest context, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele aflate sub cod portocaliu și pentru situații punctuale.

Șeful DSU a subliniat că situația este sub control, dar a făcut apel la prudență.

Raed Arafat a îndemnat cetățenii să verifice condițiile de trafic înainte de a pleca la drum, folosind aplicațiile și site-urile dedicate, și să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru iarnă, inclusiv cu anvelope de sezon. De asemenea, a cerut o atenție sporită pe drumurile alunecoase.

„Celor care vor să plece la drum, verificați toți condițiile drumurilor pe care vreți să plecați, există site-uri, aplicații unde pot fi verificate condițiile de trafic și asigurați-vă că mașinile sunt pregătite pentru drumurile respective – anvelope de iarnă și tot ce trebuie pentru un drum care se desfășoară în condiții de iarnă. Am solicitat, în contextul temperaturilor scăzute din perioada următoare, activarea și continuarea aplicării planului pentru persoanele fără adăpost.

Și anume că orice ambulanță, orice mașină de poliție... identifică persoane fără adăpost să se asigure ca persoanele să ajungă la adăposturile desemnate, mai ales în cursul nopții, iar prefecturile să se asigure că adăposturile sunt funcționale și pot primi persoanele fără adăpost în perioadele cu temperaturi foarte scăzute”, a precizat Arafat.

Citește și: România se află sub COD PORTOCALIU de ninsori! Prognoza meteo luni, 5 ianuarie 2026: Meteorologii ANM anunță ninsori și ploi în majoritatea regiunilor din țară

Totodată, autoritățile au activat și planul pentru protejarea persoanelor fără adăpost, în contextul temperaturilor scăzute. Ambulanțele, poliția și pompierii au obligația de a transporta persoanele vulnerabile către adăposturile special desemnate, mai ales pe timpul nopții, în timp ce prefecturile trebuie să se asigure că aceste adăposturi sunt funcționale și pot primi persoane în condiții de frig extrem.

 

 


Casa Iubirii