În România se pregătesc modificări importante în legislația rutieră, care vizează direct utilizatorii de trotinete electrice. Mai mulți parlamentari au depus un proiect de lege care prevede obligativitatea unui curs de legislație pentru cei care circulă pe drumurile publice cu astfel de vehicule.
Inițiativa vine în contextul în care numărul accidentelor în care sunt implicate trotinete electrice a crescut, iar în trafic apar tot mai des copii și tineri care circulă imprudent, inclusiv printre mașini sau executând manevre periculoase.
Curs obligatoriu de legislație pentru utilizatorii de trotinete electrice
Potrivit proiectului de lege aflat în discuție, posesorii de trotinete electrice ar putea fi obligați să urmeze un curs de legislație rutieră înainte de a circula pe drumurile publice. Măsura este propusă de mai mulți parlamentari care susțin că situația din trafic a devenit îngrijorătoare, mai ales în marile orașe, unde trotinetele electrice sunt folosite frecvent de minori și tineri fără experiență în trafic.
Decizia vine după mai multe incidente grave, iar cel mai recent caz menționat este cel al unui copil de clasa a VIII-a, rănit sever după o căzătură cu trotineta electrică. „Din păcate, starea pacientului este extrem, extrem de gravă, și logica medicală spune că şansele de supravieţuire sunt nule”,
a declarat Ovidiu Bedreag, medic ATI, potrivit observatornews.ro.În paralel, familia copilului a inițiat o petiție online prin care cere interzicerea trotinetelor electrice pentru minori și în doar câteva zile, inițiativa a strâns peste 1000 de semnături.
Citește și: Greșeala fatală care te trimite la reanimare! A ajuns la spital după ce a…
„Ne dorim ca nimeni să nu mai treacă prin asta și singura variană este ca trotinetele să fie interzise copiilor”, a explicat mătușa copilului.
Numărul evenimentelor rutiere în care sunt implicate trotinetele electrice este în creștere
Tot mai multe imagini cu tineri care circulă haotic pe trotinete electrice au apărut în spațiul public, inclusiv cazuri în care aceștia sunt filmați pe drumuri aglomerate sau pe șoseaua de centură, fără echipament de protecție.
Specialiștii din domeniu atrag atenția că lipsa echipamentului de protecție este una dintre principalele probleme și în cele mai multe cazuri, utilizatorii nu poartă cască sau alte elemente de siguranță.
„Am un singur exemplu, în 3 ani, un copil care a venit să ceară o cască. Cred că nu sunt conștienți de gravitatea pericolului la care se expun”, a explicat Răzvan Tudor, proprietar de magazin moto.
În ultimii ani, mai multe orașe au luat deja măsuri locale, interzicând sau restricționând circulația trotinetelor electrice în anumite zone, din cauza incidentelor repetate.
Statistici recente arată amploarea fenomenului: 215 persoane au fost rănite anul trecut în accidente cu trotinete electrice, iar 14 au murit, iar printre victime se numără și o femeie de 71 de ani din București, lovită pe o trecere de pietoni de un tânăr care circula cu trotineta electrică și ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului pentru că se grăbea să ajungă la serviciu.