Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 28 iulie 2026. Anunțul a fost făcut de Nuclearelectrica, care precizează că măsura este determinată de nivelul foarte scăzut, fără precedent, al fluviului Dunărea, afectat de seceta severă.
Compania subliniază că oprirea este una preventivă și respectă procedurile aplicabile în astfel de situații, având ca principal obiectiv menținerea securității nucleare.
Decizia a fost luată pe baza prognozelor hidrologice
Potrivit comunicatului transmis de Nuclearelectrica și citat de Agerpres, măsura vine în urma celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).
„Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 28 iulie 2026. Unitatea 1 va fi oprită controlat din cauza nivelului foarte scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situaţii de secetă severă.
Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA)”, a transmis compania, potrivit Agerpres.
Este doar a doua oară în cei 30 de ani de funcționare ai centralei când un reactor este oprit din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării.
Prima astfel de situație a avut loc la 23 august 2003, când Unitatea 1 a rămas oprită timp de aproximativ o lună.Reactorul 1 a fost pus în funcțiune în anul 1996 și produce, în prezent, aproximativ 10% din energia electrică necesară României.
Există posibilitatea opririi și Unității 2
Reprezentanții Nuclearelectrica avertizează că evoluția nivelului Dunării este monitorizată permanent, iar dacă situația se deteriorează și mai mult, ar putea fi luată decizia opririi și celei de-a doua unități.
„În situaţia în care anumiţi parametri asociaţi nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor şi standardelor de securitate nucleară, experţii centralei nucleare aplică măsurile operaţionale necesare pentru
Potrivit oficialilor, aceste măsuri au caracter preventiv și sunt menite să protejeze instalațiile și să garanteze funcționarea în condiții de maximă siguranță.
Totodată, compania precizează că menținerea Unității 1 în stare de oprire sigură nu are efecte asupra securității nucleare, personalului sau mediului înconjurător.
Conform celei mai recente prognoze emise de INHGA pentru perioada 26 iulie – 2 august, debitul Dunării la intrarea în România, în secțiunea Baziaș, va continua să scadă până la aproximativ 1.600 metri cubi pe secundă. Valoarea este mult sub media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, și a lunii august, de 4.300 mc/s.
Cel mai redus debit al Dunării înregistrat la intrarea în România a fost consemnat în anul 1985, când fluviul avea doar 1.400 mc/s, potrivit Administrației Naționale Apele Române.
Unitatea 1 a Centralei Nucleare Cernavodă funcționează din anul 1996 și este unul dintre cele mai performante reactoare nucleare din lume în ceea ce privește factorul de capacitate, care depășește 90%. De-a lungul exploatării sale, reactorul a contribuit la evitarea emisiilor a aproximativ 145 de milioane de tone de dioxid de carbon și a produs în siguranță peste 149 de milioane de MWh de energie electrică.
Societatea Națională Nuclearelectrica administrează Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care operează Unitățile 1 și 2, fiecare cu o capacitate de 700 MWe, precum și Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești, producător de combustibil nuclear pentru reactoarele de tip CANDU 6.