Deși inițial s-a speculat că doctorul anestezist ar fi lucrat la Spitalul Floreasca, acesta nu mai practica de mult activitatea în acea instituție. De cazul fetiței s-au ocupat doi doctori, dintre care un anestezist și un stomatolog,
Cine este doctorul care a anesteziat fetița de doi ani în clinica stomatologică din București
Evenimentul tragic în urma căruia o fetiță de doar 2 ani și-a pierdut viața ridică multe semne de întrebare. Conform părinților, fetița a fost dusă joi la o clinică din Sectorul 3 al Capitalei, unde urma să îi fie efectuat un tratament pe canal.
Fetița a fost anesteziată și, la scurt timp după, a intrat în stop cardio-respirator.
Doctorii au încercat să o resusciteze, iar la aproximativ o oră jumătate a sosit și ambulanța. A fost, însă, mult prea târziu.Între timp s-a aflat și cine este doctorul care a anesteziat-o pe fetița de doi ani. Acesta nu mai lucra la Spitalul Floreasca, așa cum se menționase inițial. Potrivit site-urilor oficiale, citate de Antena 3 CNN, cele două doctorițe de la clinica dentară lucrează la Spitalul Clinic CF2 București și la Spitalul Militar.
Ce riscă doctorul anestezist, dacă va fi găsit vinovat
Conform declarațiilor făcute de Ministrul Sănătății, doctorul anestezist riscă să își piardă dreptul la libera practică dacă va fi găsit vinovat în acest caz nefericit.
„Nu va verifica Ministerul conduita terapeutică, pentru că nu am această posibilitate. Va fi verificată de către Colegiul Medicilor, în baza certificatului medico-legal. Nu știu, mi-e greu, neavând toate datele medicale, să am o opinie. De aceea evit un răspuns ferm. Așteptăm rapoartele și apoi voi putea comunica.
Pe lângă sancțiunile administrative, doctorul/doctorii riscă să piardă dreptul la libera practică. Evit să speculez și să-mi dau cu părerea privind actul medical, pentru că nu vreau să se creadă că influențez ancheta Colegiului Medicilor”, a declarat Alexangru Rogobete la RTV.