Potrivit replicaonline, Radu Comănici s-a stins duminică, în somn, în urma unui infarct.
Citește și: Dinu și-a pierdut viața în Italia, în timp ce se afla la muncă. Bărbatul fost strivit de o placă metalică
Radu Comănici, fost lider al PRM Constanța, s-a stins din viață la 73 de ani
Radu Comănici a fost președintele Filialei Județene Constanța a Partidului România Mare și vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța timp de două mandate (2000-2008).
„A plecat dintre noi Radu Comănici, fost președinte al Filialei Județene Constanța a Partidului România Mare și vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța timp de două mandate (2000-2008). Născut pe 23 noiembrie 1952, Radu Comănici a fost un om care și-a dăruit viața Dobrogei și mișcării naționale.
Și foștii lui colegi de la PRM au transmis un mesaj pe rețele sociale în care își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a politicianului.
„Organizația Județeană Constanța a Partidului România Mare își exprimă profundul regret față de trecerea la cele veșnice a domnului Radu Comănici, fost președinte al organizației județene și personalitate marcantă a vieții politice naționaliste locale.
Domnul Radu Comănici a condus organizația într-o perioadă importantă de consolidare și afirmare publică, contribuind prin implicare, fermitate și devotament la promovarea valorilor și principiilor PRM. Activitatea sa a fost caracterizată de consecvență, spirit de luptă și atașament față de idealurile naționale.
Pentru colegii de partid, colaboratori și toți cei care l-au cunoscut, rămâne un reper de seriozitate și dedicare, un om care și-a asumat responsabilități și a susținut cu tărie cauza în care a crezut.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și celor apropiați. În aceste momente de tristețe, suntem alături de ei cu gânduri de compasiune și respect.
Memoria sa va rămâne vie în cadrul Organizației PRM Constanța și în amintirea tuturor celor care au lucrat alături de domnia sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se
arată în mesajul transmis de Organizația Județeană Constanța a PMR.Trupul fostului politician va fi incinerat
Familia a fost cea care a făcut anunțul decesului. Totodată, conform sursei mențioante anterior, trupul politicianului ar urma să fie incinerat la un crematoriu din București.
„Familia anunță cu tristețe plecarea dintre noi a celui care a fost soț, tata, bunic, socru COMĂNICI RADU, în vârstă de 73 ani. Un om deosebit, s-a stins în liniște și demnitate. Dumnezeu Să-L Odihnească! Corpul neînsuflețit va fi depus la capela Casa Niculescu”, a transmis familia fostului politician.