Potrivit ANM, marți, 9 iunie 2026, vremea va fi instabilă în mai multe zone din România, cu averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În a doua parte a zilei și spre seară, în Dobrogea și în nordul Munteniei sunt așteptate înnorări accentuate, averse torențiale și descărcări electrice.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade și 32 de grade Celsius, iar minimele între 7 și 20 de grade Celsius.
De asemenea, potrivit ANM, este în vigoare un cod galben de precipitații: „În Dobrogea, precum și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25
Vremea marți în București
În București, vremea va fi plăcută, cerul va fi mai mult senin, iar indicele UV va fi de 8 din 11. Temperatura maximă va fi de 29 de grade Celsius, iar cea minimă de 17 grade Celsius. Vântul va sufla cu 9 km/h dinspre E, iar gradul de umiditate va fi de 64%.
Vremea marți în Constanța
La malul mării, cerul va fi parțial înnorat, indicele UV 8 din 11, iar vântul va sufla cu 7 km/h dinspre SE. Temperatura maximă va fi de 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 17 grade Celsius. Gradul de umiditate va fi de 72%.
Vremea marți în Brașov
Vremea va fi plăcută, vântul va sufla cu 7 km/h dinspre NNE, iar indicele UV va fi de 8 din 11.
Vremea marți în Focșani
În Focșani, cerul va fi parțial senin, indicele UV va fi de 3 din 11, iar vântul va sufla cu 17 km/h dinspre SSE. Temperatura maximă va fi de 27 de grade Celsius, iar cea minimă de 16 grade Celsius.
Vremea marți în Oradea
În Oradea, cerul va fi mai mult senin, indicele UV va fi de 6 din 11, iar vântul va sufla cu 10 km/h dinspre S. Temperatura maximă va fi de 30 de grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.
Citește și: Alertă de vremea rea în România! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în mai multe zone
Vremea marți în Iași
În Iași, cerul va fi senin, iar vântul va sufla cu 11 km/h dinspre NV. Indicele UV va fi de 7 din 11, temperatura maximă va fi de 27 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius. Sunt șanse reduse să plouă.
Vremea marți în Craiova
În Craiova cerul va fi senin, iar indicele UV va fi de 8 din 11. Vântul va sufla cu 11 km/h dinspre SE, temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 17 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.
Vremea marți în Cluj-Napoca
În Cluj, cerul va fi înnorat, iar indicele UV va fi de 8 din 11. Vântul va sufla cu 6 km/h dinspre E, temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 14 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.