Dacă până acum între cei doi era doar lapte și miere, iar Valentin nu părea deranjat nimic, în ediția de astăzi au ieșit la iveală mai multe nemulțumiri.
Ce anume l-a deranjat pe Valentin
Totul a pornit de la o comparație făcută între acțiunile lui Jaqueline și ale Danielei. Valentin a observat și apreciat faptul că Jaqueline este mai mai puțin vocală atunci când vine vorba de un deranj sau părere la adresa lui Alexandru, așteptând ca cei doi să se întâlnească și să vorbească față în față.
Valentin ar fi fost puțin deranjat de faptul că Daniela a plecat de multe ori urechea la unele păreri negative la adresa acestuia, în loc să discute cu el sau să-l apere.
Valentin: Am văzut cum toată lumea mergea către ea cu păreri la adresa mea. Poate mi-aș fi dorit să o văd puțin mai convinsă. Dar nu e o chestie care mă deranjează.
Acest lucru a făcut-o pe Daniela să aibă o reacție acidă, însă Valentin a încercat să o tempereze și să-i spună că nu este un lucru grav ș că nu a fost o comparație între interacțiuni.
Citește și: Naomi de la Casa iubirii, anunț trist după despărțirea de Dorobanțu: „Am plâns toată ziua.”
Daniela: Deci tu nu ești norocos, nu?
Valentin: Nu o lua așa. Noi vorbeam pe subiect, nu ne comparam interacțiunile.
Cum a reacționat Daniela
Daniela tinde să nu-i dea dreptate lui Valentin și susține că în ciuda părerilor negative, ea a fost alături de el și l-a ascultat pe el. Concurenta a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Danciu și nu-și dorește să-i mai dea replica pentru a nu lăsa loc de interpretări.
Daniela: Ok. Și eu n-am fost influențată și am ținut-o tot pe a mea, să te cred pe tine, să te ascult pe tine.
Citește și: Lucia și Iosif și-au spus “adio” de Dragobete: ,,O să mă opresc de tot”
Daniela: Deci de acum, fii atent Danciu, nimic nu mai zic către tine. Să nu mai las loc de nimic. Nu mai vreau eu să-l bag în seamă.