La scurt timp după eliminare, tânărul a postat pe rețelele sociale un mesaj pentru fanii lui, însoțit de o fotografie.
Primul mesaj transmis de Ștefan, după eliminarea din „Casa iubirii”
După ce a părăsit emisiunea, Ștefan le-a dat de înțeles fanilor că, deși un capitol din viața lui s-a încheiat, experiența continuă și în afara emisiunii, urmând ca mai departe să se îndrepte
„Ai încredere că, chiar și atunci când viața își schimbă cursul, te îndrepți în continuare spre ceea ce ai nevoie”, a scris Ștefan într-o postare de pe rețelele sociale.
View this post on Instagram
Eliminarea lui Ștefan a atras imediat reacții din partea fanilor. Cei mai mulți au spus că le va lipsi amuzamentul tânărului și faptul că era un concurent extrem de real.
„Cel mai real concurent”/ „Îmi pare rău că ai plecat”/ „Erai cel mai amuzant concurent”, sunt câteva din comentariile fanilor.
Ștefan și Raffaella, în față la eliminare
Ștefan a ieșit în față alături de Raffaella, și ea propusă spre eliminare. Cu toate acestea, tânărul a fost cel care a obținut cele mai puține voturi, fiind astfel concurentul eliminat.
Vizibil emoționat, Ștefan și-a stăpânit cu greu lacrimile în momentul despărțirii de colegii săi. Tânărul a mărturisit că experiența din emisiune a fost una unică și i-a îndemnat pe cei care își doresc să trăiască o astfel de experiență să se înscrie.
Ștefan: O e experiență unică. Încurajez pe toată lumea să se înscrie. M-au luat emoțiile. În capul meu aveam altfel discursul. Mă bucur că am putut să fiu aici. Nici eu nu credeam că o să plâng aici. A fost frumos, atât s-a putut. Asta e.