La Institutul Național de Medicină Legală (INML), familia micuței abia și-a găsit puterea să treacă prin formalitățile necesare, la doar câteva zile după ce aceasta și-a găsit sfârșitul într-o clinică stomatologică din București.
Părinții Sarei așteaptă rezultatul autopsiei
Sara fusese adusă la clinica dentară pentru un tratament banal, însă procedura s-a transformat într-un coșmar. La două luni după ce au suflat lumânările la aniversarea ei, părinții se pregătesc acum pentru înmormântare.
Autopsia realizată la INML urmează să clarifice ce anume a dus la moartea copilului, informație esențială într-un caz care a stârnit revoltă publică și numeroase întrebări. Între timp, polițiștii continuă investigațiile. Angajații clinicii sunt audiați la Serviciul Ucideri din Culpă și Vătămări Corporale, pentru a stabili ce s-a întâmplat în minutele critice.
La scurt timp după producerea tragediei, mama Sarei a povestit, sfâșiată de durere, cum a aflat târziu că fiica ei intrase în stop cardio-respirator în cabinetul stomatologic.
„Deci ea a intrat la 17:06, și la 17:30 ea a intrat în stop. Pe mine m-au anunțat după o oră că a intrat în stop și după o oră jumătate a venit ambulanța. Le-a fost frică și e normal, înțeleg, au încercat ei să o resusciteze.
Familia așteaptă acum rezultatele oficiale și se pregătește să o conducă pe Sara pe ultimul drum, în timp ce investigațiile sunt în continuă desfășurare pentru stabilirea responsabilităților în acest caz.