Preşedintele Asociatiei T.A.T.A, retinut sub acuzatia ca si-a violat fiica. Bogdan Draghici ar fi avut mai multe victime

Author: L.S.

Bogdan Drăghici a fost acuzat că şi-a violat fiica în vârstă de 10 ani. Preşedintele Asociatiei T.A.T.A a fost reţinut.

Preşedintele Asociaţiei T.A.T.A., Bogdan Drăghici, este implicat într-un scandal monstru.

Acestuia i se aduc acuzații îngrozitoare. Este vorba chiar de fiica sa. Bogdan Drăghici, președintele Asociației T.A.T.A. a fost reţinut noaptea trecută pentru că şi-ar fi violat fiica de 10 de ani.

Informația a fost furnizată de Antena 3, care menționează că Drăghici este unul dintre cei mai aprigi susţinători ai drepturilor familiei monoparentale.

Drăghici, care sprijină drepturilor taţilor şi unele proiecte antidiscriminare nu a recunoscut faptele. Potrivit sursei citate, anchetatorii susțin că au dovezi ale violurilor comisie de acesta.

Cei de la Antena 3 au arătat că avocata mamei fetei a depus mai multe plângeri la poliție, anchetatorii au deschis dosar penal. Una dintre fetele lui Bogdan Drăghici a fost agresată sexual când avea 10 ani, în urmă cu

aproximativ 4-5 ani. De asemenea, potrivit avocatei ar fi mai multe victime.

Citește și: Dinu Maxer rupe tăcerea, după divorț: „Am tot sperat că ne vom împăca”. Deea a plecat de acasă acum 4 săptămâni

sursa: c apital.ro

Ce bilet a fost găsit în casa criminalului din Bran: „Mama a ajuns în Rai, dar eu voi ajunge în Iad”

Citeste si: Ne-a crescut puterea de cumpărare? Cu salariile super-mărite de azi luăm de fapt mai puțini cartofi decât cumpăram acum 5 ani când aveam venituri mult mai mici (analiză)

Citeste si: Declaratia socanta a criminalului din Caracal. A dormit cu Alexandra in pat. Avocatul lui Dinca a povestit tot

Citeste si: HALUCINANT: Se vrea inchiderea cazului Caracal! "Sistemul a invins, mortul este vinovat si Dinca este DOAR un psihopat"

 

Taguri: