Posibilă grevă la metrou! Sindicaliștii avertizează cu oprirea circulației trenurilor începând cu 12 septembrie

Sindicaliștii de la metrou avertizează că s-ar putea ajunge la blocarea circulației trenurilor

Sursa: shutterstock

Transportul subteran din București riscă să fie afectat de un blocaj începând din 12 septembrie, în cazul în care bugetul companiei nu va fi aprobat, iar fondurile destinate subvenționării serviciului de transport vor rămâne epuizate.

Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) susține că situația financiară a companiei a devenit critică și avertizează asupra unor consecințe directe pentru angajați și călători. Potrivit sindicaliștilor, lipsa banilor pentru funcționarea companiei poate pune în pericol inclusiv plata salariilor.

Citește și: Metroul ar putea fi deconectat de la rețeaua electrică. Ministrul interimar al Transporturilor: „Banii nu sunt utilizați în cel mai eficient mod”

Anunțul făcut de USLM

Conform News.ro, problemele financiare se suprapun peste lipsa aprobării bugetului companiei, în condițiile în care resursele disponibile pentru subvenții ar fi fost deja consumate. Sindicatul atrage atenția că, fără o soluție rapidă, funcționarea metrou lui ar putea fi serios perturbată.

Președintele USLM, Marian Artimon, afirmă că fondurile necesare pentru plata salariilor și asigurarea finanțării activității companiei nu mai sunt disponibile.

Citește și: Alertă la metrou! Un șarpe a fost filmat de angajații Metrorex, între stațiile Mihai Bravu și Timpuri Noi

Citește și: Edward Sanda a făcut marele anunț, alături de Cleopatra. Cei doi sunt în culmea fericirii: “S-a îndeplinit visul nostru!”

Citește si: Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu

„Fondurile s-au terminat la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie. Ne-am trezit că mâine poimâine trebuie să plătim salarii şi nu avem niciun fel de bani ca să putem face această plată. Dacă nu se acordă subvenţia, metroul rămâne fără finanţare”, a declarat preşedintele USLM Marian Artimon.

Sindicaliștii avertizează că data de 12 septembrie ar putea reprezenta momentul în care problemele financiare se transformă într-o criză operațională.

În lipsa finanțării, angajații riscă să nu își primească salariile, iar circulația trenurilor ar putea fi blocată.

USLM solicită, astfel, rezolvarea situației financiare înainte ca efectele acesteia să se răsfrângă asupra transportului public din Capitală și asupra miilor de persoane care folosesc zilnic metroul.

 


Casa Iubirii