Bucureștiul va avea parte de noi semafoare inteligente în 580 de intersecții, iar acestea vor avea rolul de a evita blocarea traficului rutier. Costul acestora se ridică la 1,9 milioane de euro.
580 de intersecții din București vor fi dotate cu semafoare inteligente
Primăria Municipiului București a anunțat că 580 de intersecții din Capitală vor fi dotate cu semafoare inteligente. Proiectul are ca scop să reducă blocajele din trafic, să scadă nivelul de poluare, dar și să prioritizeze transportul public.
Banii urmează să fie luați din surse europene nerambursabile, iar costurile se vor ridica la 1,9 milioane de euro.
Decizia a fost luată de primarul Capitalei împreună cu direcțiile de specialitate din cadrul Primăria Municipiului București, Poliția Locală, Administrația Străzilor, Direcția de Fonduri Externe, precum și cu specialiști de la Facultatea de Transporturi din cadrul Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, care asigură expertiza tehnică.
Potrivit unui comunicat lansat pe pagina de Facebook a PMB, intersecțiile vor fi dotate cu senzori magnetometrici în asfalt.
„Intersecțiile vor fi dotate cu senzori magnetometrici în asfalt, dar și pe stâlpi, camere video dotate cu funcții moderne și programe de inteligență artificială, automate de dirijare a circulației, iar pentru pietoni, butoane și dispozitive acustice și multe alte soluții tehnice inovative.
Va fi un sistem complex de AI care sincronizează semafoarele, ajustează timpii de semaforizare pe baza numărului de mașini și ia singur decizii, în funcție de valorile de trafic.”
Astfel, acest sistem va funcționa integrat și va putea sincroniza semafoarele, ajusta timpii de semaforizare în funcție de fluxul de trafic și lua decizii automat, pe baza datelor colectate în timp real.
Transportul în comun va avea prioritate
Un element important al acestui proiect este faptul că transportul în comun va avea prioritate. Mai exact, sistemul le va permite autobuzelor și troleibuzelor să beneficieze de timpi de semaforizare favorabili, astfel încât să ajungă în stații conform programului stabilit.
„În plus, va ști să prioritizeze transportul în comun, pentru ca autobuzele și troleibuzele să ajungă în stații conform programului. EFECTE: fluidizarea traficului rutier general”, mai scrie în mesajul transmis de Primăria Capitalei.
Citește și: Amenzi de până la 4000 de lei pentru șoferii bucureșteni gălăgioși. De când va intra în vigoare noua măsură
Proiectul cuprinde și:
- modernizarea primelor 92 de intersecții și treceri de pietoni, cu montarea a 305 camere și 1.500 de senzori;
- amenajarea unui centru de comandă la parterul Centrului Integrat Municipal pentru Situații de Urgență București;
- modernizarea a 185 de intersecții și treceri de pietoni;
- modernizarea ultimelor 270 de intersecții și treceri de pietoni.
„Studiile de fezabilitate pentru primele două etape sunt în proporție de 95% finalizate. Pregătim acum documentația pentru a atrage fonduri europene nerambursabile. Costurile totale pentru acest proiect se ridică la 51,9 milioane de euro.” au mai anunțat reprezentanții Primăriei Capitalei.