Românii aflați în Dubai trec prin momente groaznice, după apariția conflictului dintre Iran și Israel. Din păcate toate zborurile au fost anulate și au fost emise alerte anti-rachetă. De asemenea, autoritățile au decis evacuarea clădirii Burj Khalifa și oprirea zborurilor. În prezent peste 100 de români se află blocați în Dubai.
Peste 100 de români blocați în Dubai din cauza războiului dintre Israel și Iran
Românii aflați în Dubai au trecut prin momente tensionate, mai ales că au fost emise mesaje de alertă anti-rachetă, în jurul orei 00:30, pe telefoanele turiștilor.
Ștefan Amza, unul dintre românii cazați într-un hotel din oraș, a descris atmosfera pentru digi24.ro precizând că: „Suntem în siguranță. Peste noapte au fost ceva alarme și o stare de panică accentuată în hotelul nostru. Suntem undeva cred că în jur 100 de români, care azi-noapte, în jurul orei 00:30, am primit mesaj de alertă. Au fost două consecutive, la interval de 5 minute”.
În lipsa unor adăposturi speciale, turiștii s-au refugiat în parcarea subterană a hotelului. „Din păcate, din ce am înțeles, aici nu există buncăre sau locuri anti-rachetă. Toată lumea a fugit în parcarea subterană. Mamele cu copiii au refuzat să mai urce la etajele superioare pentru a dormi. Au dormit în recepție”, a mai declarat românul.
De asemenea, pe cer au putut fi observate avioane de luptă, „Avioanele de vânătoare, de armată, survolează cerul. Am reușit să fotografiez în fața hotelului, de la balcon, o explozie în urma căreia a fost un nor mare de fum, cred că undeva până într-un kilometru de hotel, dar în rest pe stradă e liniște. Nu e poliție pe stradă, dar pe cer sunt rachete, drone, unele explodează deasupra hotelurilor, momentan fără să facă pagube la sol”, a mai spus Ștefan Amza.
În mod surprinzător, atât localnicii cât și angajații hotelului au fost foarte calmi. „Toți angajații hotelului, toți localnicii sunt foarte calmi. Mi-au spus că totul e în regulă. Țara lor este cea mai sigură. Nu-mi dau seama dacă e doar pentru a ne încuraja pe noi sau efectiv oamenii nu văd pericolul sau refuză să creadă că țara lor este atacată”, a mai explicat acesta.
Mai multe zboruri au fost anulate
Din cauza acestui conflict, traficul aerian a fost suspendat temporar, iar mai multe zboruri au fost anulate, iar din această cauză zeci de români au rămas blocați acolo.
„Am reușit să luăm ieri legătura cu ambasada din Dubai. Ne-au spus să rămânem la hotel. Zborul nostru este anulat, trebuia să plecăm mâine în România. Așteptăm noi informații. În jurul prânzului am reușit să intrăm în contact cu ei, le-am dat datele noastre, ne-am identificat. (…) Aseară, când am coborât și am vorbit și cu ceilalți români și le-am spus că noi am sunat și ne-am înregistrat, le-am dat numărul la care am sunat noi, dar n-au reușit să mai intre în legătură”, a transmis Ștefan Amza.
„Din păcate, românii care suntem foarte mulți aici în zonă, sunt cei mai speriați. Ori din cauza lipsei de comunicare, ori din cauză că mesajele de le primim de acasă ne agită. Noi, străinii, românii, suntem agitați. Stăm pe telefoane, mulți se gândesc să-și ia un taxi sau o mașină să meargă în Oman, am înțeles că acolo nu e niciun fel de problemă. Nu sunt atacuri, numai că nici de acolo nu decolează zboruri. Deci, până la urmă, toată lumea este în stand-by, într-o teamă.
În mesajul lor de alertă se spunea să stăm departe de ferestre, ceea ce e ciudat, că aici toate clădirile sunt din ferestre. Unde ne putem duce? Pe hol? Cei de aici nu știu să gestioneze situația”, a mai precizat românul.