Părinții care și-au pierdut copiii după ce au fost operați la Constanța fac mărturii terifiante: „A luat-o la palme să verifice”

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 12 ian 2026, 15:41

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

Sursa: Facebook Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta

Două cazuri dramatice petrecute la Spitalul Județean Constanța au stârnit reacții puternice și acuzații grave din partea familiilor unor copii care se află în prezent în moarte cerebrală.

Părinții susțin că lipsa de reacție și întârzierile din partea cadrelor medicale de la Spitalul Județean Constanța le-ar fi răpit micilor pacienți orice șansă reală de supraviețuire. În urma scandalului, conducerea spitalului a declanșat o anchetă internă, iar Ministerul Sănătății a anunțat trimiterea corpului de control la Constanța.

Ce s-a întâmplat cu băiețelul operat la Constanța, înainte să își piardă viața

Primul caz este cel al lui Denis, un băiețel de doi ani și cinci luni, care a fost internat înainte de Crăciun cu dureri abdominale. Deși inițial părea o problemă digestivă, starea copilului s-a deteriorat rapid. Părinții spun că micuțul ajunsese să respire cu dificultate, însă medicii nu reușiseră să stabilească un diagnostic clar. Abia după insistențele familiei, copilului i-a fost făcut un computer tomograf, care a scos la iveală o afecțiune extrem de gravă: volvulus intestinal cu necroză, situație ce necesită intervenție chirurgicală imediată.

Denis a fost dus de urgență în sala de operație, însă după intervenție, familia afirmă că s-a confruntat cu lipsa de comunicare și empatie din partea personalului medical. Tatăl copilului povestește că informațiile primite au fost vagi și transmise într-un mod rece.

„Ni s-a spus cumva răstit că ce vrem să aflăm. Copilul este într-o stare foarte gravă şi că atât poate să ne zică”, a dezvluit Valeriu Briceag, tatăl băiatului, pentru observatornews.ro.

Citește și: Lumea medicinei e îndoliată. Un cunoscut reumatolog din Constanța s-a stins din viață

Părinții mai reclamă faptul că, după operație, nu ar fi fost solicitat un consult neurologic, deși exista suspiciunea că septicemia ar fi putut afecta creierul copilului. Pe fondul agravării situației, familia a început să ia în calcul transferul la un spital din Capitală, însă spun că și acest demers a fost întâmpinat cu ostilitate.

„Sâmbătă seara am început să ne gândim la un posibil transfer. A fost o ieşire nervoasă oarecum, atunci când am cerut informații despre cum putem transfera copilul”, a declarat tatăl lui Denis.

În cele din urmă, copilul a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde verdictul medicilor a fost devastator.

„S-a aflat că există şi edem cerebral şi era ireversibil, iar şansele de supravieţuire sunt spre zero şi un pneumotorax drept.

De ce nu s-a făcut la Constanța şi nu s-a văzut la Constanţa şi s-a văzut aici, când nu s-a mai putut face nimic?”, a spus părintele.

Citește și: Niculina Stoican, anunț dur după ce a câștigat procesul împotriva Olguței Berbec: „Unii oameni sunt...”

Citește si: Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului

Încă un copil și-a pierdut viața în circumstanțe asemănătoare

Un al doilea caz implică o fetiță de șase ani, Anca, operată tot la Spitalul Județean Constanța, pentru apendicită, o intervenție considerată a fi una de rutină. La scurt timp după operație, copilul a intrat în stop cardiorespirator. Mama fetiței spune că reacția personalului medical a fost haotică și tardivă.

„A venit doamna doctor, a luat-o la palme, să vadă dacă are reacţie, nu avea nicio reacţie. A ţipat la personalul care trebuia să se uite la ea că nu a fost în stare să se uite la fată, că nu a observat mai repede. A stat în stop cam cinci minute”, a spus mama copilei.

Și Anca a fost transferată ulterior la București, unde diagnosticul a fost similar cu cel al lui Denis: edem cerebral și moarte cerebrală. Mama cere răspicat tragerea la răspundere a celor vinovați.

„Să plătească pentru aceşti doi copii nevinovaţi. Cu acelaşi diagnostic, edem cerebral amândoi, moarte cerebrală amândoi, din acelaşi spital”, a spus mams Ancăi, potrivit sursei citate.

Citește și: Două autoturisme s-au ciocnit violent pe un drum din Constanța! Zece persoane au fost implicate printre care și patru copii

Reprezentanții Spitalului Județean Constanța au transmis că ar fi aflat despre cele două situații din presă și că s-au autosesizat. A fost declanșată o anchetă internă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Scandalul a ajuns și în atenția Ministerului Sănătății. Corpul de control urmează să ajungă la Constanța, iar cazurile celor doi copii vor fi analizate.

„Am fost în contact cu preşedintele Colegiului Medicilor din România care va demara o anchetă medicală cu privire la conduita terapeutică”, a transmis Ministrul Sănătății.

Contextul este cu atât mai tensionat cu cât, recent, mai mulți influenceri au încercat să scoată cu forța o pacientă din același spital, susținând că aceasta nu ar fi fost îngrijită corespunzător.