Conform Știrilor ProTV, persoanele asigurate vor putea solicita o a doua opinie medicală în baza biletului de trimitere eliberat inițial. Astfel, pacienții vor trebuie să se prezinte cu o copie a acestui document și în alte instituții medicale, pentru confirmarea diagnosticului primit inițial sau o reevaluare a acestuia.
Citește și: Senatul a adoptat legea privind prevenirea și combaterea femicidului. Proiectul merge la Camera Deputaților
Camera Deputaților a adoptat legea privind a doua opinie medicală decontată de Casa de Asigurări
c, costurile consultațiilor și investigațiilor fiind decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Dacă până acum, pacienții se prezentau la medicul de familie pentru o trimitere, iar ulterior avea dreptul la o singură consultație la medicul specialist, acum situația va sta diferit.
Astfel, persoanele asigurate vor putea solicita a doua opinie în baza biletului de trimitere eliberat inițial la cabinetul medicului de familie.
În urma adoptării legii, medicii vor avea responsabilități suplimentare. De exemplu, medicul de familie sau medicul specialist va trebui să asigure programarea pacientului la consultații sau investigații suplimentare, dacă acestea sunt necesare pentru stabilirea cu exactitate a unui diagnostic.
Noua lege vine în avantajul pacienților care aveau posibilitatea de a primi un singur diagnostic în baza biletului de trimitere.
Inițiativa legislativă a fost susținută de toate partidele parlamentare. Odată adoptată, legea urmează a fi pusă pe masa președintelui României, Nicușor Dan, pentru promulgare.