Aproape 10.000 de români cu venituri modeste vor putea beneficia, în acest an, de un sprijin financiar prin Programul social Alimente 2026. Valoarea ajutorului este de 500 de lei și vine sub formă de tichete. De ce documente au nevoie și unde pot fi acestea depuse?
Românii care pot beneficia de ajutor din partea statului în valoare de 500 de lei
Primarul Clujului, Emil Boc, a postat pe pagina de Facebook un mesaj prin care precizează că peste 9.000
Sprijinul financiar este acordat sub formă de card electronic destinat cumpărării de alimente, iar valoarea nominală este de 500 de lei pentru fiecare beneficiar.
Programul se adresează mai multor categorii de persoane cu venituri reduse, iar de acest ajutor pot beneficia persoanele cu handicap grav sau accentuat neinstituționalizate, pensionarii și invalizii cu venituri mici, veteranii și văduvele de război, precum și persoanele deportate sau persecutate politic.
De asemenea, sunt eligibili șomerii indemnizați și neindemnizați, beneficiarii de venit minim de incluziune, dar și victimele violenței domestice și ale traficului de persoane, mai precizează sursa citată.
Programul are ca scop sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile, prin acordarea unui ajutor direct pentru achiziționarea de alimente.
„Începând de mâine, 23.02.2026, în cadrul Programului social ”Alimente”, se pot ridica și depune- la primăriile de cartier și la sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM)- documentele necesare pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic (formularele de cerere/declarația pe propria răspundere și declarația de consimțământ).
În anul 2026, valoarea nominală a tichetelor sociale este de 500 de lei/an/beneficiar.
Persoanele eligibile în program:
a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecuta ți politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2600 lei și de până la 1700 lei/membru de familie;
c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2600 lei și de până la 1700 lei/membru de familie;
d) beneficiari de venit minim de incluziune;
e) victimele traficului de persoane;
f) victimele violenței domestice.”, a precizat Emil Boc.
Condițiile de acordare și termenul limită pentru depunerea documentelor
Pentru a primi voucherul, cei care își doresc trebuie să completeze o cerere și o declarație pe propria răspundere, iar la acestea se pot adăuga, după caz, documente justificative privind identitatea, componența familiei și nivelul veniturilor.
În cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat și al beneficiarilor de venit minim de incluziune care se află deja în evidențele DASM, este necesară doar depunerea cererii și a declarației completate și semnate.
Termenul limită pentru depunerea documentelor este 27 noiembrie 2026, iar după această dată, cererile vor fi verificate în sistemul informatic PatrimVen al ANAF și în bazele de date ale Primăriei.
În urma verificărilor, va fi stabilită lista finală a beneficiarilor care vor primi sprijinul financiar prin Programul social Alimente 2026.
„Termenul limită de depunere a formularelor de cerere/declarației pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale în anul 2026 este ultima zi lucrătoare din luna noiembrie, respectiv, 27 noiembrie 2026.
După verificarea cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere în sistemul informatic
PatrimVen de la Agenția Națională de Administrare Fiscală şi în bazele de date ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca, se stabilește lista persoanelor beneficiare.
Beneficiul de asistență socială sub formă de tichete sociale pe suport electronic în cadrul
Programului social ”Alimente” se acordă sub rezerva achitării de către solicitant a obligațiilor de plată față de bugetul local.
Distribuirea cardurilor pentru beneficiarii noi, care nu au primit tichete sociale în anul 2025, se va face în baza unor programări care vor fi comunicate direct acestora.” a mai specificat Emil Boc.