Conform News.ro, nava a început să ia apă la scurt timp după ce a plecat din portul Kyrenia, având ca destinație portul turc Tașucu. Vasul s-a scufundat la o adâncime de 514 metri.
Citește și: Navă cu 12 oameni la bord, cuprinsă de foc în Marea Neagră. Nicușor Dan, primele declarații
Cel puțin opt persoane au decedat
Până acum, 244 de persoane au fost recuperate din apă. Operațiunile de căutare și salvare continuă cu nave ale Pazei de Coastă, ambarcațiuni private, ambulanțe și elicoptere.
„Suntem profund îndureraţi de pierderea de vieţi omeneşti, suntem profund îndureraţi de răniţi".
Feribotul, un catamaran privat operat de compania Filo Denizcilik, a plecat din portul Kyrenia în jurul orei locale 12:30, având ca destinație portul Tașucu, din provincia turcă Mersin.
Citește și: Încă un avion s-a prăbușit în Alaska! Toți pasagerii și-au pierdut viața
La scurt timp după plecare, nava a început să ia apă, iar cauza exactă nu este deocamdată cunoscută. Potrivit informațiilor publicate de presa locală, apa a pătruns prin partea din față a vasului. Căpitanul ar fi încercat să schimbe direcția și să revină spre coastă, însă manevra nu a reușit.
Vasul s-a răsturnat la aproximativ șapte kilometri de țărm, în apropierea portului Girne.
Ministrul transporturilor din RTCN, Erhan Arikli, a declarat inițial pentru agenția Anadolu că la bord se aflau 267 de persoane: 259 de pasageri și opt membri ai echipajului. Alte informații transmise ulterior de autorități indicau 258 de pasageri și opt membri ai echipajului.
Anunțul MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că, până în acest moment, nu există informații potrivit cărora cetățeni români s-ar fi aflat la bordul feribotului care s-a scufundat duminică în largul
„Din verificări, nu există cetăţeni români şi nu avem solicitări de asistenţă consulară primite până în acest moment”, a transmis purtătorul de cuvânt a MAE, Andrei Ţărnea, pentru News.ro.