O fetiță în vârstă de 7 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-o piscină a unui ștrand din București. Copila se afla împreună cu părinții săi, care erau la masă în momentul în care aceasta a intrat în apă.
Fetiță de 7 ani înecată într-un ștrand din București
Incidentul s-a petrecut pe 26 iunie, la un ștrand din București, frecventat de numeroși oameni în sezonul cald și potrivit informațiilor apărute până în acest moment, fetița ar fi plecat de la masa unde se aflau părinții săi și ar fi intrat în
Fetița a fost scoasă de urgență din piscină, iar echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, dar din păcate, în ciuda eforturilor depuse, viața acesteia nu a mai putut fi salvată.
Procurorii încearcă să stabilească împrejurările tragediei
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care desfășoară cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs incidentul. Potrivit unor informații apărute în presă, ar fi vorba despre o piscină exclusivistă din cartierul Dămăroaia, unde tariful de acces depășește 175 de lei de persoană.
Totuși, deoarece locația nu a fost confirmată oficial, denumirea acesteia nu a fost făcută publică.Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească toate împrejurările în care fetița și-a pierdut viața.