Conform presei locale, șoferul care a izbit-o pe femeie avea doar 19 ani și ar fi încercat să efectueze o depășire, moment în care a pierdut controlul direcției.
Citește și: TIR răsturnat pe Valea Oltului, după ce a pătruns pe sensul opus. S-au format cozi de mașini de 10 km
O femeie din Neamț a fost spulberată de un șofer de 19 ani
Evenimentul tragic a avut loc joi dimineață, 16 iulie, în jurul orei 10:00, pe DN12C, în localitatea Bicaz-Chei din județul Neamț. În urma informațiilor transmise de polițiști, un tânăr de 19 ani ar fi vrut să depășească un alt vehicul, dar nu a finalizat manevra. La revenirea pe sensul de mers, acesta ar fi pierdut controlul mașinii și a părăsit partea carosabilă. În acel moment a spulberat-o pe femeia de 62 de ani, care se deplasa în afara părții carosabile, pe sensul opus de mers.
În urma impactului, femeia și-a pierdut viața.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Citește și: Motociclist „luat pe capotă” pe DN 1, în Viștea. Șoferul autoturismului implicat nu ar fi acordat prioritate
Între timp, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările în acest caz.