Accidentul, petrecut joi, 23 iulie, a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. La volan se afla un bărbat de 31 de ani. Din primele informații, acesta nu ar mai fi reușit să controleze autoturismul într-o curbă, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un gard din piatră, conform Observatornews.
Cinci persoane, printre care trei copii, au fost transportate la spital
În autoturism se aflau și soția șoferului, în vârstă de 30 de ani, precum și cei trei copii ai familiei, cu vârste de 10 luni, un an și 7 ani.
La locul incidentului au fost trimise echipaje de pompieri, cadre medicale și polițiști. Toți ocupanții mașinii au fost evaluați de personalul medical, iar ulterior au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Potrivit autorităților, membrii familiei erau conștienți în momentul preluării de către echipajele de intervenție, însă prezentau diverse traumatisme și contuzii.
Mașina a fost proiectată într-un gard după impactul cu un cap de pod
Din primele verificări, conducătorul auto nu a mai reușit să mențină controlul asupra autoturismului, iar acesta a lovit mai întâi un cap de pod. În urma impactului, mașina și-a continuat deplasarea și s-a oprit în gardul unei locuințe aflate la marginea drumului.
Citește și: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a fost acroșată de un tren în județul Iași
La locul evenimentului au intervenit de urgență pompierii militari, inclusiv un echipaj cu autospecială de descarcerare.
Polițiștii au deschis o anchetă și continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.