O elevă de 12 ani și-a pierdut viața după ce a fost nimerită în cap cu o sticlă metalică, aruncată de o colegă de clasă. Copila își apăra sora

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 04 mar 2026, 18:43

O fetiță de 12 ani și-a pierdut viața în timp ce își apăra sora.

Sursa: Facebook

O elevă de 12 ani și-a pierdut viața în urma unui incident petrecut într-o școală din Los Angeles, după ce a fost lovită în cap cu o sticlă de apă din metal, aruncată de o colegă.

Potrivit familiei, fata a intervenit pentru a-și apăra sora în timpul unui conflict izbucnit la școală. În urma impactului, a început să acuze dureri puternice de cap, notează BZI.

Citește și: BREAKING NEWS| Un pieton a fost prins sub roțile unei mașini, la Piața Romană

Starea s-a agravat după ce a fost trimisă acasă

Incident ul a avut loc pe holurile liceului Reseda Charter High School.

După lovitură, copila a fost evaluată medical, însă a fost trimisă acasă. În zilele următoare, simptomele s-au agravat, iar la scurt timp a leșinat.

Medicii au stabilit că suferise o hemoragie cerebrală severă. A fost transportată de urgență la UCLA Mattel Children's Hospital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe. În ciuda eforturilor medicilor, fata nu a mai putut fi salvată. 

Citește și: Naomi de la Casa iubirii, anunț trist după despărțirea de Dorobanțu: „Am plâns toată ziua.”

Citește si: Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor

Citește și: Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o shaorma de pui cumpărată de la o tarabă

„Vasele de sânge majore din creierul ei s-au rupt, iar ea a fost transportată de urgență la Spitalul de Copii UCLA, plasată în comă indusă și supusă unei intervenții chirurgicale complexe de urgență pe creier.(…) Familia ei a rămas alături de ea, rugându-se și sperând că va veni acasă, dar la 3:30 dimineața, inima i-a cedat.”

Familia este în stare de șoc

„Ca bebeluș al familiei noastre, ea a adus o lumină și o bucurie specială în viețile noastre. Își iubea familia, muzica, voleiul, plimbările cu cei doi câini iubiți ai ei și avea multe vise pentru viitor. Sunt devastată. Sunt plină de durere, gândindu-mă că nu-mi voi mai vedea niciodată fiica”, a povestit mama copilei, conform sursei menționate mai sus.

Citește și: Doi copii de 4 și 6 ani și-au pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în Călărași. Un bebeluș de 5 luni a fost salvat în ultima clipă

În urma tragediei, colegi și apropiați au organizat un protest în fața unității de învățământ, cerând măsuri clare și asumarea responsabilității.

„Suntem cu toții triști.

Pentru că ea a fost cea care ne-a dat toată energia, pentru că era atât de fericită. Era mereu fericită. Zâmbea mereu(…) Vrem dreptate pentru ea. Școala nu face nimic”, a declarat Dayari Diaz, prietena fetiței.

 


Casa Iubirii