Până în prezent, familia și oficialii din atletism nu au făcut publică cauza decesului. Vestea tristă a fost confirmată printr-un comunicat comun transmis de New South Wales Athletics și Sutherland District Athletics Club.
Citește și: Un cunoscut luptător MMA s-a stins din viață la doar 34 de ani. Care a fost cauza decesului
Natasha era considerată una dintre cele mai promițătoare alergătoare în probele de semifond
Reprezentanții celor două organizații au subliniat că Natasha Ward va rămâne în amintirea tuturor atât pentru rezultatele obținute în competiții, cât și pentru felul în care îi inspira pe cei din jur.
„Natasha a fost o alergătoare remarcabilă în probele de semifond. În perioada junioratului a câștigat o medalie la competiția NSW All Schools, în proba de 1.500 de metri.
Dincolo de performanțele sale sportive, Natasha a fost un membru foarte iubit al comunității noastre. Bunătatea și bucuria pe care le transmitea i-au atins pe toți cei care au avut norocul să o cunoască, iar zâmbetul ei molipsitor și personalitatea caldă vor rămâne pentru totdeauna în atletismul australian. Entuziasmul și determinarea ei au fost o sursă de inspirație pentru colegii de antrenament”, se arată în comunicat, potrivit New York Post.
Natasha Ward a concurat inclusiv la Campionatele Australiei din 2024 și și-a reprezentat clubul atât în întrecerile din sezonul de vară, cât și în cele din sezonul rece. Evoluțiile sale au transformat-o într-una dintre sportivele urmărite cu interes pentru viitorul atletismului australian.
Familia și apropiații sunt în stare de șoc
După anunțul dispariției sale, rețelele sociale au fost inundate de mesaje de condoleanțe din partea colegilor, antrenorilor și a celor care au avut ocazia să o cunoască.
„Încă sunt în stare de șoc. Această tânără minunată m-a ajutat pe mine și pe fiul meu într-un magazin din Birkenhead, cu doar câteva săptămâni în urmă. Era foarte bine pregătită și și-a făcut timp să ne explice diferențele dintre modelele de pantofi pentru alergare pe pistă, ajutându-ne să alegem perechea potrivită pentru sezonul competițional al fiului meu.
Nu voi uita niciodată momentul în care eu coboram pe scara rulantă, iar ea urca spre pauză. Ne-am zâmbit unul altuia când ne-am întâlnit, iar căldura și bunătatea ei au fost de neuitat. Avea cu adevărat o prezență extraordinară”, a scris cineva.