A cucerit publicul acum mai bine de jumătate de secol cu chipul său angelic și privirea ageră care nu se uită și, astăzi, la cei 71 de ani, reușește să își păstreze prospețimea și autenticitatea. Este vorba despre celebra Nur Sürer, cea care dă viață personajului Feride în producția “Fata de la fereastră”, difuzată de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.
Nur Sürer- eleganța și forța emoției în cinematografia turcă
Personajul interpretat de Nur Sürer este unul dintre cele mai complexe ale serialului. Ea apare ca o femeie matură, cu o personalitate puternică, dar care ascunde, în spatele deciziilor sale dure, o durere profundă.
Ceea ce face acest rol cu adevărat remarcabil este modul în care Nur Sürer reușește să-l transforme într-o experiență vizuală și emoțională. Fiecare scenă în care apare este încărcată de tensiune și realism, iar intensitatea interpretării sale nu poate fi ignorată.
Această autenticitate vine dintr-o viață plină de experiențe puternice. Nur Sürer s-a născut în 1954, în Bursa, într-o familie numeroasă și săracă, având trei surori și un frate. Crescând fără tată, care a părăsit familia când ea abia începea școala primară, a fost crescută de mama sa, o femeie fără educație, simplă, curajoasă, autoritară și muncitoare. Spiritul rebel și independența pe care le-a manifestat încă din adolescență, când chiulea de la școală pentru a merge la cinema și dansa în discotecile orașului, i-au conturat caracterul și au modelat dedicarea față de meseria de actriță.
Citește și: Cine este și câți ani are Yüsra Geyik, actrița care joacă rolul Melisa în serialul "Fata de la fereastră"
După liceu, Nur Sürer nu a avut posibilitatea să urmeze o universitate, pentru că familia nu avea bani. A lucrat într-un hotel din Bursa pentru a se întreține și, mai târziu, a plecat în străinătate, petrecând mai mulți ani în afara Turciei, până s-a întors la Istanbul. Experiența acelor ani grei, de muncă și adaptare, a modelat-o și i-a oferit tăria de a înfrunta orice provocare.
Cariera ei a început la 24 de ani, după ce a lucrat ca model, in filmul ”Bereketli Topraklar Üzerinde”, unde a fost imediat remarcată pentru naturalețea interpretării. De atunci, Nur Sürer a construit o carieră impresionantă, jucând în filme clasice precum ”Suyun Öte Yanı”, ”Umuda Yolculuk” și ”Uçurtmayı Vurmasınlar”, dar și în seriale moderne, care i-au adus o nouă generație de fani.
Viața personală a actriței a fost la fel de plină de provocări. Cel de-al doilea soț, Sarp Kuray, a fost deținut politic timp de opt ani. În tot acest timp, actrița l-a vizitat săptămânal la închisoare, demonstrând loialitate, curaj și o forță interioară ieșite din comun.
Copilăria săracă și greutățile personale se regăsesc în intensitatea și profunzimea fiecărui personaj pe care îl interpretează. Fiecare apariție pe ecran devine o lecție despre viață, perseverență și autenticitate.
Chiar și la 71 de ani, Nur Sürer rămâne o prezență fermecătoare și memorabilă, care nu doar joacă, ci transformă fiecare scenă într-o experiență de neuitat pentru telespectatori.
Nu ratați un nou episod al serialului ”Fata de la fereastră” în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, pentru a fi martorii interpretării magistrale a actriței Nur Sürer, care reușește să ofere personajului Feride autenticitate prin pasiunea cu care o interpretează.