Astăzi, 14 august, un obiect suspect, care ar putea fi o bucată dintr-o dronă, a fost descoperit pe o plajă din Costinești. Autoritățile au intervenit rapid la fața locului, unde au făcut un perimetru de siguranță.
Specialiștii urmează să stabilească proveniența obiectului
Posibila bucată de dronă a fost găsită în urmă cu puțin timp pe o plajă din Costinești, foarte aproape de postul de salvamar din stațiune.
Imediat după ce au descoperit obiectul neobișnuit, salvamarii au sunat la 112, alertând autoritățile în legătură cu descoperirea bizară, iar acum la fața locului au intervenit polițiștii. Autoritățile au făcut un perimetru de siguranță, iar specialiștii urmează să stabilească despre ce fel de obiect este vorba.
Citește si: Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă
Citește și: BREAKING NEWS Arde o pensiune din Costinești. Ce spun autoritățile despre victime
Această descoperire vine la scurt timp după un eveniment similar. În dimineața zilei de joi, 13 august, o dronă a fost observată în apele Mării Negre, tot la Costinești, foarte aproape de dig. La fața locului s-au prezentat imediat specialiști, care, după cercetări, au constatat că era vorba despre o dronă aeriană, care, din fericire, nu avea material explozibil.