Motociclist „luat pe capotă” pe DN 1, în Viștea. Șoferul autoturismului implicat nu ar fi acordat prioritate

Eveniment rutier pe DN 1

Sursa: Pixabay

Un bărbat de 52 de ani a ajuns la spital după ce motocicleta pe care o conducea a fost implicată într-un incident rutier produs pe DN1, la intersecția cu DJ 102 A, în zona localității Viștea.

Incident ul a avut loc miercuri, 15 iulie, în jurul orei 12:40. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost anunțați despre producerea evenimentului și au mers la fața locului pentru verificări.

Citește și: S-a aflat cine este șoferul care s-a stins din viață după ce i s-a făcut rău la volan, pe DN 25, în Galați. Gheorghe se îndrepta spre spital după ce fiica lui a fost implicată într-un incident rutier

Cum s-a produs evenimentul rutier

Din primele cercetări a reieșit că un șofer de 46 de ani, din județul Sibiu, care circula pe direcția Sibiu- Făgăraș, ar fi efectuat un viraj la stânga spre DJ 102 A fără să acorde prioritate motocicletei care venea din sens opus, conform newsbv.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, aceștia au stabilit faptul că un bărbat, de 46 de ani, din județul Sibiu, ar fi condus un autoturism pe DN1, dinspre municipiul Sibiu spre municipiul

Făgăraș, iar la intersecția cu DJ 102 A, ar fi efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui conducător de motocicletă, de 52 de ani, care se deplasa din sens opus.”,
au transmis autoritățile.

Citește și: Maria Constantin, dezvăluiri surprinzătoare la trei ani de la nunta cu Robert Stoica: „Ne-a luat valul.”

Citește si: „Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Citește și: Un bărbat a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un copac, în municipiul Iași

În urma impactului, motociclistul a fost rănit, acesta fiind preluat și transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au indicat că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun la finalizarea acestora”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

 


Casa Iubirii