Conform Știrilor Kanal D, femeia a fost spulberată de un șofer în vârstă de 20 de ani, care este acum cercetat penal pentru ucidere din culpă.
Momentul în care o femeie este spulberată pe o trecere de pietoni din Iași
Evenimentul tragic s-a produs în zorii zilei de duminică, 14 decembrie 2025. Femeia de 41 de ani traversa regulamentar strada în zona Baza 3 din Iași, moment în care a fost spulberată din plin de un șofer de 20 de ani, care nu ar fi observat-o la timp. Acesta venea cu viteză destul de mare, spun martorii, iar impactul a fost unul dezastruos.
Femeia a fost aruncată câțiva metri în aer și trântită apoi pe șosea. Momentul a fost surprins de o cameră de bord:
Femeia și-a pierdut viața pe loc
Trupul victimei prezenta plăgi incompatibile cu viața, iar medicii ajunși de urgență la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
„A fost găsită în stop cardiorespirator, cu leziuni la toate nivelele, de coloană, de membre, abdominale, cranio-cerebrale extrem de severe. În ciuda manevrelor de resuscitare nu s-a obținut reîntoarcerea activității cardiace, s-a declarat decesul” a transmis Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD conform Știrilor ProTV.
Șoferul a fost și el vătămat și transportat la spital pentru mai multe îngrijiri. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.