Tânăra artistă, care și-a petrecut copilăria alături de membrii trupei, a revenit în țară după studiile în Londra, pentru a continua munca începută de mamă sa.
Maya Retegan e pregătită să preia ștafeta
Fiind prezentă constant la repetiții și spectacolele Găștii încă din copilărie, Maya a dobândit o experiență și o înțelegere profundă a spiritului și a valorilor trupei. Astfel, în urma unor schimbări în componența Găștii Zurli, Maya a preluat frâiele, aducând o nouă energie și prospețime în proiectul îndrăgit de copii și părinți deopotrivă.
Pe lângă activitatea sa de prezentator și coordonator „Gașca Zurli”, Maya își menține și relația strânsă cu mama sa, călătorind împreună și participând la diverse evenimente și spectacole.
„În toți anii de spectator-învățăcel Zurli am încercat să nu ratez, niciodată, spectacolele la Cluj. Sala e specială, la fel și oamenii, dar mai ales bunica mea locuiește în apropiere și știu că ori vine ea, ori merg eu.
De ce s-a destrămat gașca Zurli
Cea mai apreciată gașcă de copii s-a destrămat, după plecarea a trei membri, printre care și fetița Zurli. Mirela Retegan, fondatoarea „Gașca Zurli”, a explicat motivele care au dus la decizia celor trei de a pleca din echipă.
„Au ales momentul așa cum au considerat ei. Noi am avut aceste discuții, știam că lucrurile o să se întâmple în felul acesta. Firma este pregătită să meargă mai departe.
Nu ne-am certat, dar toate despărțirile sunt grele. E foarte greu și pentru ei. E foarte greu după 14 ani să faci altceva în viață. Eu îi înțeleg și îi susțin din tot sufletul pe ce au de făcut. Nu e un moment ușor, dar cu siguranță ne vom întâlni în alte proiecte mari, când o să facem evenimente mari. A fost foarte greu, weekend de weekend, să pleci joia de acasă și să te întorci lunea. E normal să vrei să ai și tu o familie, să faci copii, să te căsătorești. Lucrurile sunt într-o transformare în viețile noastre.
Eu sunt foarte recunoscătoare că au stat până acum,” a spus Mirela Retegan, la un post de radio.