Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că susține eliminarea taxei de 10% aplicată indemnizațiilor de creștere a copilului și celor acordate veteranilor. Decizia a fost discutată pe data de 1 februarie, iar oficialul spune că această măsură va fi posibilă datorită economiilor realizate în sistemul de sănătate.
Economii de miliarde și corectarea unei „nedreptăți”
Alexandru Rogobete a explicat că, în ultimele șase luni, au fost analizate toate măsurile adoptate în sistemul de sănătate și impactul lor financiar.
Ministrul consideră că această sumă este suficientă pentru a elimina taxa de 10% și pentru a corecta ceea ce a numit inechități introduse anul trecut.
„Eu cred că este o măsură bună pentru că celelalte măsuri de reaşezare în sistemul de sănătate au adus suficiente de multe economii în sistem, astfel încât să putem elimina acum această inechitate.
Estimarea pentru anul acesta este undeva la 5 miliarde, 5 miliarde şi jumătate, adică o anvelopă suficient de mare încât să ne putem permite să eliminăm inechităţile şi nedreptățile morale şi sociale incluse anul trecut”,
a declarat oficialul român, potrivit antena3.roCitește și: Cine sunt pensionarii care nu mai trebuie să plătească CASS în 2026. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Întrebat dacă în sistemul de sănătate vor exista concedieri, ministrul a respins această idee. El a spus că sistemul este deja subdimensionat și că lipsesc asistente, infirmiere, personal auxiliar și chiar medici.
Citește și: Ultimele cuvinte ale lui Sorin, înainte de a muri! Cu cine a vorbit înainte de accidentul cumplit
„Din sistemul de sănătate, ar fi culmea. Sistemul de sănătate este subdimensionat. Numărul de asistente, de infirmiere, de personal auxiliar, chiar şi de medici în multe locuri știm bine că nu se pot acoperi gărzile”, a arătat oficialul român.
Codurile de boală vor fi regândite pentru a reduce inechitățile
Ministrul Sănătății a anunțat și schimbări privind concediile medicale, după decizia legată de neplata primei zile de concediu.
Săptămâna trecută, el a avut o întâlnire cu asociațiile de pacienți, iar în urma discuțiilor s-a decis regândirea codurilor de boală. Unele afecțiuni, inclusiv boli rare, sunt încadrate în prezent la codul 01 – „boală obișnuită”, lucru considerat incorect.
Citește și: Plata CASS va fi eliminată, iar pensiile ar urma să fie majorate cu 13%. Anunțul făcut de Ministerul Muncii
„Eu am spus de la început că aceasta este o măsură tranzitorie, care se poate opri oricând. Şi mai mult decât atât, ea va fi nuanțată. Am avut săptămâna trecută o întâlnire aplicată şi bună, din acest punct de vedere, cu asociațiile de pacienți reprezentative şi vor fi o serie de modificări care să reducă inechităţile pe cât se poate de mult.
De exemplu, codul 01 înseamnă boală obişnuită, dar imaginaţi-vă că în acest cod 01 de boală obişnuită apar şi bolile rare, care de fapt nu sunt boli obişnuite. Şi atunci am convenit împreună cu echipa din Ministerul Sănătăţii, dar şi cu sugestiile venite de la asociaţiile de pacienţi, să regândim şi să reclasificăm codurile de boală. Nu va fi o muncă care va dura foarte mult, pentru că discutăm aici de 14 sau 16 coduri de boală. Odată cu regândirea şi restabilirea codurilor de boală, pentru noile coduri de boală şi de încadrarea patologiilor, cu siguranţă că vor putea fi făcute excepţii.
Şi o idee cu care eu am venit şi asociaţiile de pacienţi au agreat-o, ar fi ca pentru concediile medicale repetitive, pentru acelaşi cod de boală, vă dau un exemplu, pentru un oncologic care are nevoie de radioterapie, este evident că tot la o perioadă de câteva zile sau la câteva săptămâni are nevoie de acel concediu medical, pentru radioterapie, acolo nu există niciun dubiu. E doar un exemplu, sigur că se poate aplica pentru mai multe alte patologii şi, pe acest principiu, se vor construi normele de aplicare. Ele sunt într-o oarecare măsură deja construite, le vom pune în transparenţă decizională în această săptămână, pentru a reduce cât se poate de mult din inechităţi”, a explicat oficialul român.