S-a anunțat rezultatul consultării interne privind rămânerea sau nu a lui Dan Barna la șefia USR.
Potrivit anunțului lui Dan Barna, 75% dintre membrii USR care au votat doresc ca el să rămână la șefia USR.
Consultarea internă a membrilor USR privind rămânerea sau nu la cârma partidului a lui Dan Barna a durat 5 zile. Dan Barna a inițiat această consultare internă după ce s-a clasat pe poziția a treia la alegerile prezidențiale și nu a reușit să intre în turul 2.
”Făcându-ne speranțe mai mari, a fost cumva o dezamăgire pe care am experimentat-o și eu și colegii mei. Din perspectiva aceasta, decizia pe care eu am luat-o este aceea de a face o consultare. Vom avea începând de mâine (vineri -n.r.) 5 zile în care membrii vor putea să voteze o întrebare foarte simplă, dacă consideră sau nu să-mi dau demisia. Dacă ei consideră că e necesară o schimbare, voi face acest lucru fără nicio problemă, nu mă agăț de funcții sau ceva, însă nu mi-am dat eu demisia de onoare pentru că urmează o perioadă importantă, locale, apoi alegerile naționale”, declara Dan Barna joi la TV.