Trupul fără viață al lui Maryus Mihăescu a fost depus la Capela Bisericii „Sfânta Vineri” din Pitești, acolo unde cei care l-au iubit au venit să își ia rămas-bun.
Citește și: Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
Maryus „Lele” Mihăescu, condus joi pe ultimul drum
Fiica antreprenorului a publicat detaliile legate de înmormântare.
„Cu sufletele copleșite de durere, familia anunță cu profundă tristețe despărțirea de cel drag, tatăl meu, Maryus Mihăescu”, a scris ea.
Citește si: Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă
Dispariția sa a provocat o puternică emoție în comunitatea locală, mai ales în rândul celor care l-au cunoscut atât prin activitatea sa profesională, cât și prin implicarea în viața sportivă.
O viață dedicată familiei și afacerilor
Născut la Pitești, pe 26 iulie 1976, Marius Mihăescu a absolvit Liceul Economic din Pitești, apoi Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității din Craiova, conform anchetaonline.ro.
Familia a reprezentat una dintre cele mai importante componente ale vieții sale. În 2005 s-a căsătorit cu Raluca, iar în același an cei doi au devenit părinții unei fetițe, Bianca. Trei ani mai târziu, în 2008, familia s-a mărit odată cu nașterea fiului lor, Patrick.
Maryus Mihăescu și-a început activitatea în lumea afacerilor încă de tânăr. În 2016 și-a înființat prima societate, iar ulterior și-a desfășurat activitatea în mai multe domenii, printre care serviciile financiare, construcțiile și HoReCa.
Dincolo de activitatea profesională, tenisul a avut un loc aparte în viața lui Maryus Mihăescu. Acesta a susținut parcursul sportiv al fiului său și s-a implicat în organizarea unor competiții, contribuind totodată la sprijinirea tinerilor care își doreau să facă performanță.