Mai periculos decat TUTUNUL si la fel de scump ca RAZBOIUL si terorismul. Cum iti ameninti singur viata

Tutunul dauneaza grav sanatatii, insa cifrele arata ca un alt obicei de care sufera majoritatea oamenilor este mai nociv pentru sanatate decat tigarile.

In SUA, intre un sfert si o treime din populatie se confrunta cu obezitatea. Doua treimi dintre americani sunt supraponderali. Olivier De Schutter, raportorul special al ONU pentru dreptul la hrana, a declarat, recent, ca „obezitatea reprezinta o amenintare mai mare la adresa sanatatii globale decat tutunul”.

Ne-am obisnuit sa vedem mereu in jurul nostru persoane obeze sau supraponderale, dar kilogramele in plus sunt departe de a fi considerate la fel de nocive ca tutunul. Cu toate acestea, datele colectate de la 60.000 de canadieni arata ca obezitatea genereaza mai multe vizite la medici decat fumatul.

In plus, conform Institutului Global McKinsey, costurile globale generate de obezitate sunt de 2.000 de miliarde de dolari anual, in timp ce cheltuielile la nivel mondial generate de fumat sunt de 2.100 miliarde de dolari, iar costurile globale legate de razboi si terorism sunt tot de 2.100 miliarde de dolari. Diferenta dintre ele este mai mica decat ne-am fi asteptat.

Prin comparatie, costurile globale generate de alcoolism sunt de 1.400 miliarde de dolari, accidentele rutiere costa 700 de miliarde de dolari, iar relatiile sexuale neprotejate produc costuri totale de 300 de miliarde de dolari, conform mercola.com.

Daca trendul se va mentine si in urmatorii ani, McKinsey estimeaza ca, in 2030, jumatate din populatia globului va fi obeza.

Mancarea proasta ne imbolnaveste si ne ucide lent

Mancarea proasta („junk food”) ne imbolnaveste in fiecare zi, iar medicii o compara cu un adevarat flagel care ne ucide putin cate putin prin scaderea dramatica a sperantei de viata.

Cu toate acestea, exista cateva masuri foarte eficiente pentru a evita obezitatea:

  1. Practicarea unui sport. Sportul este foarte benefic pentru sanatate, intareste sistemul imunitar, accelereaza activitatea cerebrala si ajuta la arderea caloriilor;
  2. Consumarea unor alimente sanatoase. Sportul nu este suficient pentru a ne asigura ca evitam obezitatea. Daca nu este dublat de o alimentatie sanatoasa, efectele sale vor fi minore;
  3. Gatitul in casa. Studiile au demonstrat ca persoanele care gatesc sunt mult mai putin predispuse la obezitate, deoarece detin controlul asupra calitatii si cantitatii ingredientelor si alimentelor gatite si consumate. Cele mai utile aparate electrocasnice care ajuta la prepararea unor mancaruri sanatoase sunt cuptoarele si plitele incorporabile, care ofera o paleta larga de optiuni atunci cand vrei sa pregatesti retete de mancaruri sanatoase si delicioase. In plus, o plita incorporabila ocupa mult mai putin spatiu in bucatarie decat un aragaz obisnuit, dupa cum vedem pe arctic.ro.

Nu sunteti convinsi?

Termenul „junk food” (care s-ar traduce mot-a-mot prin „mancare de aruncat la gunoi”) reprezinta acele mancaruri cu un continut ridicat de calorii, dar cu valori nutritive foarte reduse. Termenul se refera la produsele care nu contin suficienti nutrienti valorosi pentru sanatate (vitamine, proteine, fibre si minerale), dar contin multe grasimi, sare si zaharuri.

Alimentele de tip „junk food” sunt foarte nocive pentru sanatate si, conform thehealthsite.com, cauzeaza:

  1. Doua tipuri de diabet, din cauza lipsei fibrelor, care genereaza o crestere a nivelului de zahar din sange;
  2. Probleme digestive;
  3. Oboseala si slabiciune generala a organismului, datorata absentei proteinelor si vitaminelor;
  4. Depresie in randul adolescentilor, din cauza lipsei unui echilibru hormonal;
  5. Fluctuatii la nivelul zaharului din sange;
  6. Probleme de functionare a creierului. O singura saptamana de alimentatie cu „junk food” este suficienta pentru a declansa probleme de memorie si de invatare a noilor abilitati;
  7. Probleme cardiovasculare, care pot genera atacuri de cord;
  8. Probleme renale;
  9. Suferinte hepatice la fel de mari ca cele generate de consumul excesiv si constant de alcool;
  10. O crestere a riscului de aparitie a cancerului.

Foto: Creative Commons

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate