Ediția de duminică, 26 iulie, a emisiunii Casa Iubirii a adus unul dintre cele mai neașteptate momente ale sezonului. Deși toată lumea se aștepta ca unul dintre concurenții nominalizați să părăsească emisiunea, Lucia a luat o decizie care i-a luat prin surprindere pe toți. Aceasta a renunțat la cecul de 5.000 de lei în favoarea altui concurent.
Cine au fost concurenții aleși spre eliminare și cine a rămas în Casa Iubirii
La începutul galei, Andreea Mantea a anunțat concurenții nominalizați pentru eliminare. Raffaella a fost salvată, iar Mario a fost convins că el este cel care urmează să plece. „Chiar m-am bucurat de fiecare zi pe care am trăit-o aici. Regret și anumite lucruri bineînțeles, le-am spus. Nu cred că își are rostul să le mai enumăr încă odată și țin să vă mulțumesc și dumneavoastră și tuturor oamenilor care mi-au dat șansa asta și colegilor care s-au comportat exemplar cu mine și fetelor și la toată lumea.
Andreea Mantea l-a întrebat ce intenționează să facă după plecarea din competiție.
„Voi lua o mică pauză, voi contempla asupra vieții mele, voi analiza anumite decizii și voi vedea ce este mai bine pentru viața mea.”, a răspuns concurentul.
Momentul a luat însă o întorsătură neașteptată. „Mario, mă bucur tare mult că te-am cunoscut și aș vrea să îți spun privindu-te în ochi, credeai că scapi atât de ușor?”, i-a spus Andreea Mantea, invitându-l apoi să revină la locul său.
Lucia a refuzat cecul de 5.000 de lei
După ce Mario s-a întors pe scaun, Andreea Mantea a făcut un anunț surprinzător și a întrebat-o pe Lucia dacă își mai dorește să părăsească emisiunea.
„Doamna Andreea, din tot sufletul!”, a răspuns concurenta fără ezitare.
Moderatorul emisiunii a explicat că decizia fusese luată încă de acum câteva zile: „Noi am luat această decizie încă de acum câteva zile. Ca indiferent de cine va fi aici în față la eliminare, în această seară, să facă schimb de loc cu Lucia. Pentru că nu putem trimite acasă o persoană care își dorește să trăiască această experiență și să se bucure de experiență, să cunoască persoane noi și să ținem persoane care nu își mai doresc să fie aici. Lucia, ești dispusă să îmi dai cecul înapoi?”.
Fără să stea pe gânduri, Lucia i-a înmânat prezentatoarei cecul în valoare de 5.000 de lei, iar la rândul său, Mario i-a mulțumit pentru gest și a promis că va face tot posibilul pentru a nu o dezamăgi.
Vizibil emoționată, Lucia și-a explicat alegerea: „Da, 100% nu o să regret această decizie și îmi va fi mai bine lângă omul care mă face fericită și cu bune și cu rele.”, a declarat aceasta.
Întrebată cum descrie experiența trăită în competiție, concurenta a răspuns:
„A fost o experiență extraordinar de frumoasă, în care chiar evoluezi. Este o echipă plină de oameni foarte frumoși, călduroși care știu să te susțină, să te încurajeze. Colegii mei au fost foarte de treabă, chiar din sezonul trecut, chiar dacă ne-am certat, toți suntem niște oameni minunați, care au ceva foarte frumos în ei și pur și simplu experiența asta te face să realizezi cât de diferiți suntem, de fapt și este foarte interesant să vezi și alte povești de dragoste cum se întemeiază, cum decurg. Este o experiență foarte interesantă și sincer unică, doar că trebuie să ai foarte mult curaj.”
Întrebată dacă ar accepta să participe din nou la Casa Iubirii, Lucia a răspuns fără ezitare că „ 100%” și a subliniat că nu regretă nicio decizie luată pe parcursul competiției.
Rămâne de văzut cum va evolua competiția în perioada următoare și cine va reuși să ajungă până în marea finală a emisiunii.