LIVE UPDATE Ziua 218 de război în Ucraina. Volodimir Zelenski a îndemnat trupele ruse să fugă dacă vor să trăiască. SUA vor oferi un ajutor militar suplimentar Ucrainei, în valoare de 1,1 miliarde de dolari

,

În cea de-a 218-a zi a războiului din Ucraina, tensiunile continuă. ​Forțele ruse au continuat să bombardeze Ucraina.

Războiul

dintre Rusia și Ucraina a intrat în a 218-a zi. Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe soldații ruși să fugă dacă vor să trăiască.

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 217 de război în Ucraina. Exploziile de la Nord Stream: Stoltenberg folosește cuvântul sabotaj. Ucraina cere o „creştere semnificativă” a ajutorului militar occidental

Update ora 16:10. Rusia anunță că nu mai eliberează pașapoarte bărbaților mobilizați pentru forțele armate

​Rusia nu mai eliberează paşapoarte persoanelor mobilizate în armată, a anunţat joi guvernul de la Moscova, citat de AFP și News.ro.

„Dacă un cetăţean a fost chemat să efectueze serviciul militar sau dacă a primit o convocare (la încorporare), nu i se va elibera paşaport internţaional ”, a anunţat pe site-ul său de informaţii guvernul condus de premierul Mihail Mișustin.

Update ora 15:00. Mobilizarea pare că nu este „parțială”, ci totală, în Dagestan 

Mobilizarea pare că nu este „parțială”, ci totală, în Dagestan, potrivit unor imagini online ce arată o mașină cu megafon ce cheamă toți bărbații din orașul Derbent la centrele de recrutare:

 

 

Update ora 14:00. Putin va semna vineri anexarea a patru teritorii din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin va semna vineri tratatele privind anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care forțele sale armate le controlează, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de  Reuters  și Agerpres.

"Ceremonia de semnare va avea loc mâine (vineri- n.r.) ”, a anunțat Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Acesta a adăugat că ceremonia va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului la ora locală 15:00 (12:00 GMT) și că vor fi semnate acorduri „ cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”.

Peskov a mai anunţat că Putin va susţine tot vineri un „amplu discurs”, după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova.

Volodimir Zelenski a îndemnat trupele ruse să fugă dacă vor să trăiască

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a transmis rușilor în discursul său zilnic, că  „Ucraina nu poate și nu va suporta nicio încercare a Rusiei de a pune mâna pe vreo parte a pământului nostru”, potrivit site-ului președinției.

„Principala noastră sarcină acum este să coordonăm acțiunile cu partenerii ca răspuns la referendumurile false organizate de Rusia și la toate amenințările conexe. Nu este 2014. Totul este clar pentru toată lumea. Și cu siguranță vor fi acțiuni”, a adăugat el, precizând că a avut o serie de negocieri cu președintele Turciei Erdoğan, cancelarul Germaniei Scholz, premierul Canadei Trudeau, premierul Marii Britanii Truss, secretarul general al ONU Guterres, președintele Consiliului European Charles Michel, transmite News.ro.

„Dacă cineva din Rusia crede că poate ‘scăpa’ cu tot ce face pe teritoriul ocupat, dacă cineva din Rusia speră că lumea își va abandona propriile valori, speriați de un alt anunț rusesc de anexare, se înșală. Fiecare pas ulterior de escaladare a ocupantului nu face decât să confirme faptul că lumea trebuie să acționeze și mai dur”, a avertizat Zelenski.

Președintele Zelenski a precizat că a semnat „un alt decret de premiere pentru apărătorii noștri. Premiile de stat au fost acordate: 71 de războinici ai Gărzii Naționale, 21 de angajați ai Serviciului de Stat de Urgență, 52 de polițiști de frontieră, 320 de combatanți au fost premiați pentru acțiunile lor curajoase și eficiente în timpul eliberării de sub ocupație a districtelor din regiunea Harkov”.

Citeste si: Volodimir Zelenski a îndemnat ONU să excludă Rusia din Consiliul de Securitate! Discursul președintelui ucrainean: „A fost comisă o crimă împotriva Ucrainei”

În ceea ce privește situația de pe front, „totul este clar pentru noi. Prin urmare, repet… Pentru cei care înțeleg doar rusă. Dacă vrei să trăiești, fugi. Dacă vrei să trăiești, predă-te. Dacă vrei să trăiești, luptă pe străzile tale pentru libertatea ta. Totul ți-a fost luat oricum. Sau poate cineva dintre voi are platforme petroliere? Palate? Podgorii? Poate iahturi? Sau vreo bancă? Pentru ce lupți? Singurul lucru pe care îl ai sunt împrumuturi, ceva de mâncare seara și acum e mobilizare. Luptă pentru ceea ce este al tău! Stai departe de pământul nostru, sufletul și cultura noastră”, a îndemnat președintele ucrainean.

Cel puțin trei morți, printre care și un copil, după ce rușii au bombardat un cartier din Dnipro Valentin

Reznichenko, șeful administrației regionale Dnipropetrovsk, a anunțat joi că o rachetă inamică a lovit un cartier rezidențial al orașului Dnipro, provocând moartea a cel puțin trei persoane, printre care și un copil, și rănirea altor cinci civili.

„Rușii au lovit noaptea (n.r. – noapte de miercuri spre joi) orașul Dnipro cu rachete. Au vizat zone rezidențiale. Până acum știm despre trei morți, printre care un copil… Alți cinci sunt răniți, inclusiv o fetiță de 12 ani.  Mai multe locuințe particulare au fost complet distruse. Salvatorii continuă să înlăture molozul, în căutarea de supraviețuitor. Există posibilitatea ca sub dărâmături să mai fie copii”, a anunțat Valentin Reznichenko.

Departamentul de Stat al SUA numește rezultatele referendumurilor pro-Rusia din Ucraina „complet fabricate”

Rezultatele referendumurilor de alipire la Rusia din cele patru regiuni ucrainene – Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie – sunt „complet fabricate” și „inventate la Moscova”, precizează Departamentul de Stat al SUA, citat de CNN.

„Aceasta este voința Moscovei, nu liberul arbitru al Ucrainei sau al poporului său”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-o conferință de presă, adăugând că SUA se așteaptă ca Rusia să încerce să anexeze teritoriile ucrainene pe baza „referendumurilor simulate”.

Citeste si: Patriarhul Kirill, promisiune uluitoare pentru rușii care pleacă la război: ,,Acest sacrificiu spală toate păcatele”

„Dar indiferent de ce încearcă să pretindă președintele Putin (…), aceste zone sunt și vor rămâne parte din Ucraina. Ucraina are tot dreptul să continue să-și apere suveranitatea și integritatea teritorială”, a adăugat Ned Price. Oficialul a precizat și că Departamentul de Stat va anunța „măsuri suplimentare” ca răspuns. „Statele Unite nu vor recunoaște niciodată încercările Rusiei de a anexa părți ale Ucrainei”, a subliniat Price.

SUA vor oferi un ajutor militar suplimentar Ucrainei, în valoare de 1,1 miliarde de dolari

Ajutorul militar suplimentar, anunțat miercuri, 28 septembrie, de Pentagon, constă în echipamente care vor fi livrate la Kiev în câteva luni, relatează AFP, citată de Agerpres.

Citeste si: Rușii fug de mobilizarea lui Putin. Cozi kilometrice s-au format la punctele de frontieră

Noul pachet de ajutor include 18 sisteme de artilerie de precizie HIMARS, 150 de vehicule blindate „Humvee”, 150 de vehicule tactice de armament, radare și sisteme de apărare anti-drone, potrivit unui comunicat al Pentagonului.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Salarii mai mari pentru bugetari și pensii majorate pentru militari de la 1 ianuarie 2023. Ce alte idemnizații ar putea crește de anul viitor

Stoltenberg anunță că NATO schimbă foaia cu China: Măsuri dure pentru reducerea dependenței

Salarii mai mari pentru bugetari și pensii majorate pentru militari de la 1 ianuarie 2023. Ce alte idemnizații ar putea crește de anul viitor

Ce este sistemul e-SIGUR și cum îi monitorizează pe șoferi. Cei care nu respectă legea sunt pasibili de amenzi uriașe

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies