Lia și-a pierdut viața pe o șosea din Italia, după ce i s-a făcut rău la volan. Martorii fac mărturisiri tulburătoare: „A fost îngrozitor”

Autor: Bianca Vidoi

Lia și-a pierdut viața pe o șosea din Italia, după ce i s-a făcut rău la volan

Sursa: rotalianul.com

Lia Gabriela Cocarascu și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a ciocnit puternic de unul dintre platanii aflați pe marginea șoselei.

Lia Gabriela Cocarascu, o româncă de 56 de ani, și-a pierdut viața sâmbătă, 13 decembrie 2025, într-un grav incident rutier. Tragedia a avut loc în localitatea San Stino di Livenza, în apropiere de orașul Veneția din Italia. 

Lia și-a pierdut viața pe o șosea din Italia, după ce i s-a făcut rău la volan

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, în jurul orei 17:30, Lia conducea spre Caorle, pe segmentul de drum dintre podul Marango și La Salute. Primele verificări ale autorităților arată că româncei de 56 de ani i s-ar fi făcut brusc rău la volan. Aceasta ar fi resimțit starea de rău în apropierea unei ferme din zonă, pe un tronson drept al drumului, potrivit rotalianul.ro.

Mașina pe care o conducea Lia și-a pierdut direcția, fără să existe semne de frânare.

Mașina femeii de 56 de ani a părăsit carosabilul, după care s-a lovit violent de unul dintre platanii aflați pe marginea șoselei. Impactul a fost atât de puternic încât românca nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire. Șoferii care circulau pe acea șosea în momentul tragediei au făcut declarații tulburătoare despre incident: „Am văzut-o cum a început să se deplaseze în zigzag, a urmat impactul, a fost îngrozitor”.

Citește și: Gheorghe Turda, despre problemele de sănătate cu care Sofia Vicoveanca s-a confruntat în America. Artista este acum la spital, după un infarct: „Am pus-o într-un cărucior și am transportat-o.”

Citește si: Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?

Citește și: Durere fără margini într-o familie de români din județul Gorj. Nelu, un șofer de TIR, s-a stins subit la nici 50 de ani, într-o parcare din Belgia

La fața locului au ajuns echipaje medicale 118 din Caorle, Poliția Locală și serviciul de asistență rutieră Vaccaro, alături de mai mulți salvatori. În presa locală este menționat că intervenția autorităților a fost una rapidă și coordonată, însă vătămările suferite de româncă au fost mult prea grave.

Cadrele medicale au încercat să o resusciteze, însă nu au putut să o salveze, constatând decesul.

În continuare, Poliția Locală face cercetări, astfel încât să stabilească exact cauzele care au stat la baza producerii incidentului rutier.