Lenuța este femeia de 26 de ani care s-a stins după ce s-a operat la Spitalul de Urgență din Galați! Ce coșmar a urmat după intervenție

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 20 dec 2025, 13:07

Lenuța s-a stins din viață chiar înainte de sărbătorile de iarnă

Sursa: CANCAN/Pixabay

Lenuța Olaru, o tânără de 26 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost operată de pancreatită la un spital din Galați. Aceasta ar fi prezentat complicații după operație, iar familia a depus deja plângeri penale.

Lenuța s-a stins din viață chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Deși a suferit o intervenție chirurgicală care nu ar fi putut să o pună în pericol, ce a urmat după a fost un adevărat coșmar. Tânăra a suferit complicații după ce ar fi contractat o bacterie periculoasă din spital, notează Monitorul de Galați.

Citește și: O tânără de 26 de ani din Galați și-a pierdut viața după o intervenție chirurgicală. Pacienta ar fi contactat un microb din spital

Lenuța este femeia de 26 de ani care s-a stins după ce s-a operat la Spitalul de Urgență din Galați

Lenuța Olaru s-a stins din viață la Spitalul Fundeni din București, la două luni după ce a fost operată pentru pancreatită acută la Spitalul de Urgență din Galați. Conform informațiilor transmise de sursa menționată, familia e de părere că tânăra ar fi luat din spital bacteria Klebsiella, care i-ar fi agravat starea și a dus la un sfârșit tragic.

Familia victimei a depus deja plângeri penale și așteaptă răspunsuri.

Citește și: Complicele femeii care l-a ucis pe medicul anestezist din Capitală a fost prins! Emil era căutat din luna martie

Citește si: EXCLUSIV| Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

„Pe data de 8 octombrie a fost operată de pancreatită. Operaţia a decurs bine, ştiam riscurile. După două săptămâni, starea a început să se schimbe: fusese infectată cu o infecţie nosocomială. Da, Klebsiella. Doctorul nu ne-a spus atunci. A ajuns pe secţia ATI, unde ni s-a comunicat că este suspectă de infecţie în sânge. În schimb, medicul chirurg a susţinut că nu se poate să fie infectată cu această bacterie.

Ulterior, a fost adusă pe secţie într-un salon cu şapte persoane. După 3-4 zile am aflat că are Klebsiella luată prin cateter şi în abdomen, deci o avea deja în sânge. Medicul ne-a confirmat şi de aici au apărut complicaţiile”, a povestit Monica Olaru, sora victimei.

Când a început calvarul

Coșmarul tinerei a început pe 5 octombrie 2025, când a ajuns la Spitalul de Urgenţă Galaţi cu dureri abdominale.

Iniţial, i s-a spus că este suspectă de gastrită şi a fost trimisă acasă, însă a doua zi, tânăra s-a prezentat din nou cu dureri și a fost diagnosticată cu suspiciune de pancreatită. A fost supusă unei intervenții chirurgicale, însă la scurt timp, starea ei s-a agravat.

Coșmarul a durat câteva luni, timp în care tânăra ar fi fost infectată cu o bacterie periculoasă, susține familia. Medicii din Galați au încercat să-i salveze viața tinerei și au transferat-o la Spitalul Fundeni, însă ajunsese deja într-o stare critică.

În ciuda eforturilor medicilor, aceasta s-a stins din viață pe 10 decembrie. 

Infecțiile nosocomiale, cauzate de microbi rezistenți, cum ar fi Klebsiella sau Staphylococcus aureus, pot provoca complicații grave și cresc semnificativ riscul de deces.

Reprezentanţii spitalului susţin că o pancreatită hemoragică se suprainfectează frecvent prin mecanisme interne.

 

 

 


Casa Iubirii