Lauren Bennett, cântăreață britanică și membră a trupei G.R.L., s-a stins din viață la vârsta de 37 de ani. Artista a devenit cunoscută la nivel internațional după apariția sa în piesa „Party Rock Anthem”, lansată în 2011 de formația LMFAO, unul dintre cele mai mari hituri ale acelui an.
Anunțul privind decesul a fost făcut de colegele sale din G.R.L., printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, iar până în acest moment, cauza decesului nu a fost făcută publică.
Dispariția lui Lauren Bennett a fost anunțată de formația G.R.L.
Formația G.R.L. a anunțat dispariția artistei printr-un mesaj publicat pe Instagram.
„Cu mare tristețe vă anunțăm trecerea în neființă a iubitei noastre Lauren. Avem inimile sfâșiate și nu putem exprima cât de mult a însemnat ea pentru noi”, a scris grupul, luni noapte, pe pagina de Instagram.
Ulterior, colegele sale au transmis un nou mesaj în memoria artistei.
„Vom prețui pentru totdeauna dragostea, râsul și nenumăratele amintiri pe care ni le-a dăruit. Spiritul ei frumos a atins atât de multe vieți, iar ea ne va lipsi profund și va fi iubită pentru totdeauna”, a scris formația britanică G.R.L. în omagiul adus lui Bennett.
Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, cauza decesului nu a fost precizată.
Citește și: Culiță Sterp a dat o veste neașteptată, în mediul online! Artistul nu s-a putut abține: „S-au despărțit...”
Citește și: Un tânăr de 23 de ani, din județul Suceava, și-a pierdut viața după ce s-a urcat pe un stâlp
Vezi această postare pe Instagram
Cariera de succes a artistei
Lauren Bennett s-a născut în Meopham, comitatul Kent, din Marea Britanie și încă din adolescență a participat la concursuri locale de talente și a cântat în pub-uri și baruri. Ulterior, s-a înscris la o emisiune de talente, însă a fost eliminată după ce a ajuns în runda celor 12 finaliști.
După participarea la concurs, a primit propunerea de a susține o audiție pentru trupa Paradiso Girls și odată acceptată în formație, s-a mutat la Los Angeles la vârsta de 17 ani.
În 2009, Paradiso Girls a lansat piesa „Patron Tequila”, în colaborare cu Lil Jon și Eve, melodie care a ajuns pe locul al treilea în topul pieselor de club din Statele Unite, iar doi ani mai târziu, Lauren Bennett a devenit cunoscută la nivel mondial după colaborarea cu LMFAO pentru piesa „Party Rock Anthem”. Succesul melodiei i-a adus un loc în trupa G.R.L., alături de care a lansat mai multe piese apreciate de public.
Printre cele mai cunoscute se numără colaborarea cu Pitbull pentru single-ul „Wild Wild Love”, lansat în 2014, dar și piesa „Ugly Heart”, care a ajuns în Top 20 în Marea Britanie și în Top 5 în Australia și Noua Zeelandă.
După ce colega lor, Simona Battle, și-a pierdut viața în 2014, membrele trupei au lansat piesa omagială „Lighthouse” și au colaborat cu organizația caritabilă pentru sănătate mintală „Give an Hour”.
„Sunt foarte mulți tineri care își pun capăt zilelor, iar industria muzicală are o influență enormă asupra tinerilor. Sperăm că, prin acțiunea noastră, vom reuși să ajutăm măcar o singură persoană”, a declarat Bennett la acea vreme, potrivit theguardian.com.
G.R.L. a continuat să susțină ocazional concerte și s-a reunit pentru scurt timp în formula de patru membre în anul 2020.
Lauren Bennett avea o fetiță în vârstă de aproximativ trei ani.