La doar 23 de ani, Alexandra Dinu e deja specialistă în tot ce înseamnă agricultura. În timp ce alții de vârsta ei vorbesc în mediul online de trenduri în fashion, ea dă sfaturi despre cum se întreține un solar și ce înseamnă munca din spate. Alexandra spune că nu a fost niciodată pasionat de cluburi și ieșiri în oraș și a preferat viața la sat, unde totul e „în culori”.
Alexandra este inginer horticol la doar 23 de ani
Pe Alexandra o întâlnim în Brătășanca, un sat din Prahova, unde viața e mult mai colorată și totodată mai liniștită decât cea de la oraș.
Tânăra a simțit că vrea să urmeze drumul agriculturii încă din liceu, când a urmat un profil agricol, iar mai apoi și-a continuat studiile la USAMV București.
„În clasa a XII-a eram broker de asigurări, dar mi-a trecut repede”, spune
ea.Alexandra recunoaște că nu a fost niciodată genul să petreacă în cluburi până târziu sau să iasă în mall-uri, activități preferate de majoritatea tinerilor de vârsta ei.
„Nu am fost niciodată genul care să petreacă mult timp în oraș sau cheltuind pe haine. Viața la sat e mult mai în culori”.
Citește și: La 3 ani de la nuntă, Bella Santiago a dat vestea cea mare: „Chiar GEME...
Deși petrece mult timp cultivând pământul familiei, Alexandra este pasionată și de mediul online, de care se folosește ca sprijin pentru afacerea familiei. Tânăra a început să posteze regulat și a strâns o comunitate destul de mare.
„Am promovat și afacerea familiei și magazinul și am oferit sfaturi utile altor persoane”, a declarat Alexandra.
Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă
Acest domeniu nu este lipsit de provocări, spune Alexandra. Cel mai mare obstacol cu care se confruntă în prezent este vârsta ei fragilă și faptul că este tânără, astfel că unii clienți nu o iau în seamă.
„Cea mai mare provocare a fost faptul că sunt fată și tânără. Cine vine în magazin vrea să vorbească cu altcineva, nu cu mine.”
Toți muncesc pentru afacerea familiei, iar în această perioadă ajung foarte mulți clienți la magazin. Deși munca nu e ușoară, Alexandra nu se plânge nici măcar o secundă și este recunoscătoare tuturor celor care aleg să-și pună încrederea în produsele familiei.
„Acum suntem în plin sezon și avem foarte mulți clienți. E nevoie de timp, dar asta înseamnă că lumea are încredere în noi. Cea mai mare satisfacție o am când clienții vin înapoi și ne mulțumesc”.