Președintele Klaus Iohannis a semnat marți legea care le oferă șoferilor posibilitatea să achite rovinieta într-un termen de 24 de ore de la începerea valabilității acesteia, evitând astfel sancțiunile pentru neplata acesteia.
Șoferii scapă de amenda pentru lipsa rovinietei dacă o plătesc în 24 de ore
Potrivit presidency.ro, această măsură face parte dintr-o serie de modificări aduse Legii nr. 226/2023 privind tarifele rutiere aplicate pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Astfel, potrivit noilor reglementări, șoferii care uită să plătească rovinieta înainte de a folosi drumurile naționale vor putea să o achite până la ora 24:00 a zilei următoare începerii valabilității acesteia, fără a mai risca o amendă. Aceste schimbări vor contribui la o mai bună flexibilitate în procesul de achitare a rovinietei și vor facilita respectarea obligațiilor de plată de către utilizatorii
Citește și: Câți bani vor plăti șoferii care au comportament agresiv în trafic! Cât de mare este amenda
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an
„Rovinieta se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea. Rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România şi este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni.(...) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România pot achita rovinieta pentru ziua în curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare", arată legea, potrivit Adevărul.
Până în 2026 se va implementa un sistem complet de tarifare electronică a drumurilor naționale
Legea stipulează, de asemenea, că rovinieta trebuie plătită înainte de utilizarea drumurilor naționale din România, cu excepția anumitor sectoare de drum din intravilanul municipiilor, între indicatoarele de intrare și ieșire din localități.
Citește și: Cât timp poți circula cu ITP expirat? Ce apare menționat clar în lege
Potrivit dispozițiilor publicate în sintact.ro, modificările includ și reglementări suplimentare privind medierea între CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) și furnizorii de servicii de taxare, precum și norme legate de gestionarea tarifelor pentru utilizarea drumurilor naționale.
Un alt aspect important al noii legi este legat de terminarea valabilității rovinietelor și a peajelor emise conform legislației anterioare (Ordonanța Guvernului nr. 15/2002) din 1 ianuarie 2026. Acestea vor fi retrase treptat, iar utilizatorii vor putea solicita restituirea sumelor aferente perioadelor de neutilizare a acestora.
În plus, Ministerul Transporturilor va elabora până la 31 martie 2025 normele metodologice necesare pentru aplicarea acestor noi reglementări, iar până în 2026 se va implementa un sistem complet de tarifare electronică a drumurilor naționale, notează sursa menționată anterior.
De asemenea, modificările legislative vin și în conformitate cu reglementările europene, având în vedere Directiva nr. 362/2022 a Parlamentului European, care vizează un sistem mai eficient de taxare a vehiculelor pentru utilizarea infrastructurii rutiere.