Conform oficialilor americani, Teheranul a avertizat în avans Statele Unite și Qatarul cu privire la atac, ceea ce sugerează o intenție de a evita pierderi umane, dar nu și de a reduce presiunea diplomatică și militară din regiune.
Iranul a atacat baza SUA din Qatar
Atacul vine ca răspuns la loviturile aeriene lansate de SUA pe 22 iunie și se încadrează într-un context regional extrem de tensionat, marcat de o escaladare accelerată între Iran și Israel. În zorii zilei de luni, sirenele de alarmă au răsunat în centrul și nordul Israelului, semnalând un nou val de rachete lansate din Iran.
În replică, armata israeliană a desfășurat cel mai amplu val de lovituri asupra Teheranului din istoria recentă, vizând ținte de maximă importanță strategică: complexul nuclear Fordo, închisoarea Evin, unde sunt încarcerați numeroși prizonieri politici și sediul miliției Basij.
Generalul de brigadă Effie Defrin, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, a confirmat că ofensiva va continua până la neutralizarea completă a infrastructurii IRGC (Gărzile Revoluționare Islamice) și a capacităților iraniene de fabricare a rachetelor.
Citește si: Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Confruntarea a transformat capitala iraniană într-un adevărat teatru de război, iar comunitatea internațională privește cu îngrijorare spectrul unui conflict regional extins.
La Washington, reacția nu a întârziat. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, împreună cu șeful Statului Major, Dan Caine, s-au retras în centrul de comandă pentru crize de la Casa Albă, Situation Room, pentru a monitoriza în timp real evoluția evenimentelor. În paralel, baza din Siria cunoscută sub numele de Qasrak, unde sunt staționați soldați americani, a fost plasată în stare de alertă maximă, în așteptarea unor eventuale lovituri din partea forțelor iraniene sau a aliaților acestora.
Într-un gest fără precedent, Iranul a informat SUA și Qatarul prin două canale diplomatice înainte de lansarea atacului. De asemenea, autoritățile din Doha au închis spațiul aerian ca măsură preventivă, iar compania Egypt Air a suspendat zborurile către orașele din zona Golfului, notează Reuters.
Ce se întâmplă acum în Israel și Iran
Între timp, în Israel, atmosfera este una de unitate națională și sprijin internațional: premierul Benjamin Netanyahu a mulțumit din nou președintelui Donald Trump, printr-o rugăciune la Zidul Plângerii, gest simbolic amplificat de proiecția steagurilor Israelului și SUA
pe vechiul zid din Ierusalim.Pe fondul acestor confruntări, Parlamentul Iranului a decis închiderea strâmtorii Ormuz, arteră vitală pentru tranzitul a peste 20% din producția mondială de petrol, o măsură ce ar putea genera un cutremur economic global, în paralel cu cel militar din regiune.
Războiul indirect dintre Israel și Iran, purtat ani de zile prin intermediari și atacuri cibernetice, se transformă acum într-o confruntare deschisă, cu potențialul de a antrena întregul Orient Mijlociu într-o spirală de violență cu implicații globale.