Ipostaza inedita în care s-a fotografiat Iancu Sterp după nunta Getuței. Puțină lume a avut ocazia să îl vadă cum e cu adevărat

,
Ipostaza inedita în care s-a fotografiat Iancu Sterp după nunta Getuței

Ipostaza inedita în care s-a fotografiat Iancu Sterp după nunta Getuței

Iancu Sterp s-a fotografiat așa cum puțină lume a avut ocazia să-l vadă până acum. Iată în ce ipostază s-a afișat fratele lui Culiță Sterp pe o rețea de socializare.

Nu este de mirare că mezinul familiei Sterp este unul dintre ce mai râvniți bărbați din mediul online. Domnișoarele roiesc în jurul lui, însă fratele lui Culiță Sterp are gânduri serioase de însurătoare, mai ales după ce a decis să se mute alături de iubita lui, Denisa.

Iancu Sterp, apariție neobișnuita pe o rețea de socializare  

Iancu, mezinul familiei Sterp, face senzație în mediul online cu fizicul său bine lucrat la sala de forță.

Însă, puțină lume l-a văzut pe fratele lui Culiță Sterp într-o astfel de ipostază precum cea în care s-a fotografiat recent. 

În urmă cu puțin timp, Iancu Sterp a postat, pe Instagram, o fotografie în care se află cu oile la păscut și stă întins pe iarbă. Spre amuzamentul internauților acesta a etichetat o locație exclusivistă de vacanță, semn că visează la o vacanță cu soare și ieșire la ocean.

Citeste si: Iancu Sterp a făcut pasul cel mare după nunta Getuței Sterp! Aflat lângă iubita lui, fratele lui Culiță Sterp le-a dat vestea tuturor: "Sunt alaturi de prințesă prințeselor!"

Până de curând, Iancu nu prea s-a afișat cu femeile din viața lui, se pare că tânărul are gânduri serioase de însurătoare, după ce s-a afișat public cu Denisa, tânăra cu care formează un cuplu.

Cei doi a fost împreună și la nunta Getuței, iar imaginile postate cu ei au făcut senzație pe rețelele de socializare.

Recent, Iancu a anunțat, într-un vlog, că s-a mutat împreună cu Denisa, tânăra alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de ceva timp.

Ipostaza inedita în care s-a fotografiat Iancu Sterp după nunta Getuței

Ipostaza inedita în care s-a fotografiat Iancu Sterp după nunta Getuței

[Sursa foto: Instagram Iancu Sterp]

"Denisa mai are un an de facultate, la Timișoara. Noi ne-am mutat împreună după cum se vede. Bine, când pot și eu. Mai merg și acasă, mai am treabă acasă, dar mai stau și eu cu ea cât pot",  a dezvăluit Iancu Sterp.

De asemenea, acesta a anunțat-o public pe mama Geta că nu vrea să mai vină acasă: "Mama Geta, nu mai vin acasă. Rămân aici că e traiul bun."  

Citeste si: Mama Geta a recunoscut cine este copilul ei preferat, chiar la nunta fiicei sale. Aceasta are două fete și doi băieți

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Clipul de la nunta Getuței Sterp care a devenit viral pe TikTok. Mama Geta, în lacrimi: „Nu-i copil să se nască”

Șocant! Bărbat omorât în bătaie, în plină zi, într-o piață din Târgoviște

Clipul de la nunta Getuței Sterp care a devenit viral pe TikTok. Mama Geta, în lacrimi: „Nu-i copil să se nască”

Imagini exclusive de la nunta Getuței Sterp! De ce a plâns, de fapt, fiica mamei Geta în biserică. Nașa Ileana a fost lângă ea tot timpul

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies