Ionuț Manda, fostul concurent de la „Casa iubirii”, trece prin una din cele mai dureroase momente din viața sa. Bunica lui, cea care i-a fost „copilărie, refugiu și liniște”, a încetat din viață. Tânărul a transmis un mesaj extrem de dureros, dar emoționant, în memoria bunicii sale.
Bunica lui Ionuț Manda s-a stins din viață
Ionuț Manda a anunțat trecerea în neființă a bunicii sale într-un mesaj postat pe rețelele sociale. Fostul concurent al show-ului matrimonial este îndurerat și simte că, deși totul pare neschimbat, nimic nu va mai fi la fel fără „mamaie”.
Tânărul mărturisește că a învățat de la bunica lui ce înseamnă lucrurile mici și dragostea adevărată.
„A plecat astăzi omul care făcea lumea să pară mai blândă. Și e ciudat cum, după o astfel de pierdere, totul rămâne la fel... dar nimic nu mai este cum era.
Citește și: Claudia Puican, imagine emoționantă cu fiul ei. Gestul care a surprins-o pe artistă: “În burtica mamei.”
În urma ta au rămas lucruri mici, pe care abia acum le înțeleg cu adevărat: dragostea spusă prin grijă, puterea ascunsă în bunătate și felul în care un suflet curat poate ține o familie întreagă laolaltă.
Mi-ai fost copilărie, refugiu și liniște. Mi-ai fost acasă, iar acum, dintre toate durerile, cea mai grea este aceea că nu voi mai putea să te strig niciodată „bunica”.
Dar te voi căuta mereu în cerurile liniștite, în rugăciuni și în toate amintirile care încă poartă vocea ta. Odihnește-te în lumină. Te voi iubi dincolo de timp”, a transmis Ionuț Manda pe rețelele sociale.
Bunica lui Ionuț a avut o mare dorință și anume să prindă nunta fostului concurent. Nu a mai apucat, însă tânărul promite că îi va descrie momentul uitându-se spre cer și rugându-se.
„Mulțumesc mult pentru tot, mamaie! Îmi pare rău că nu am putut să te țin de mână în ultimele tale momente. Într-o bună zi cu siguranță o să ne revedem și o să-ți povestesc cum a fost la nunta mea, pentru că știu că îți doreai să prinzi asta. Doare enorm de mult, dar știu că ai plecat lângă frații tăi și o să aibă grijă de tine. Te iubesc enorm și vei rămâne mereu în inima mea”, a mai scris fostul concurent.